marți, 31 martie 2009


,,A fost odata un om care i-a cerut lui Dumnezeu....o floare....si un fluture!Dar Dumnezeu i-a dat un cactus.....si o omida!...Omul s-a intristat si n-a inteles de ce i-a fost interpretata gresit cererea!!! Apoi s-a gandit:.....ce sa-i faci, Dumnezeu are prea multi oameni de care sa se ingrijeasca......si s-a horatat sa nu mai puna intrebari!Dar dupa un timp, in care nu se mai interesase de cererea lui, s-a dus sa vada ce s-a mai intamplat.....Spre surprinderea lui, din cactusul urat si tepos a crescut o floare minunata.......iar omida antipatica a devenit un fluture deosebit de frumos!Dumnezeu le face intotdeauna pe toate asa cum trebuie! Caile Lui sunt Totdeauna cele mai bune, chiar daca ni se pare ca sunt rele.....Daca-i ceri lui Dumnezeu ceva si primesti altceva.....ai incredere!Poti fi sigur ca, la momentul potrivit EL iti da intotdeauna ceea ce ai nevoie!Ceea ce iti doresti....nu este intotdeauna la fel cu ceea ce ai nevoie!Dumnezeu ne raspunde intotdeauna la rugaciuni, deci continua sa-i ceri fara indoieli sau proteste......Spinii de astazi.....sunt FLOAREA zilei de maine! "

sâmbătă, 28 martie 2009


Viaţa ar fi mai frumoasă dacă nu ne-am complica-o, noi singuri, inutil!

luni, 23 martie 2009


Această fotografie nu-mi aparţine, dar îmi este atât de familiară.
Face parte din ritualul meu, aproape, zilnic, şi cred al multor altor persoane să-şi bea cafeaua lîngă calculator. Sorbi din ceaşcă, licoarea amăruie şi aburindă, tastezi şi ajungi acolo unde doreşti.
Pe vremea când nu aveam calculator, cafeaua de dimineaţă avea alt ritual. Iarna in bucătărie în faţa ferestrei de la răsărit, mă puteam bucura uneori de razele de soare. Şi ... vara , nimic nu se compară cu o dimineaţă de vară, afară, pe băncuţa mea, în linişte, cu o cafeluţă aburindă.
Plăceri şi plăceri. Tehnologia avansată are pe lângă avantaje şi dezavantaje.

joi, 19 martie 2009


Un personaj din televiziune a spus: ,,Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul,,
Apoi am auzit şi la alte persoane aceeaşi vorbă.
Azi a venit şi rândul meu să spun:trăiesc în România şi asta îmi omoară tot timpul disponibil.
De ce? Simplu. Ca să-ţi rezolvi nişte probleme, administrative, medicale trebuie să ai ceva timp lung şi bun de pierdut, dar mai ales să ai rabdare, cât de multă. Pentru fiecare hârtiuţă este un singur funcţionar, hîrtia şi funcţionarul. Şi ghişeul....e! Aici s-a schimbat treaba, e din termopan .
Nu pot pricepe treaba asta:,,veniţi mâine după rezultat,,. Dacă treaba lui, a funcţionarului este să stea la ghişeu, eu nu am timp şi mâine, poate lucrez în schimburi. Da cred că sunt ridicolă, deja cer prea mult. Sau poate , eu ca cetăţean trebuie să fiu mai disciplinat şi să mă conformez unor reguli învechite, reguli pe care tot noi oamenii le-am făcut.

miercuri, 18 martie 2009


Farmecul zilelor obişnuite. De ce ar fi zilele obişnuite înzestrate cu farmec? Pentru că în toată această viteză în care trăim am ajuns sa tânjim după o clipă de linişte şi de regăsire, de dialog cu Dumnezeu şi cu noi înşine.

miercuri, 11 martie 2009


Îmi este dor de verdele crud şi proaspăt de primăvară!

luni, 9 martie 2009


În această lună, în ziua a noua, pomenirea sfinţilor patruzeci (40) de mucenici, cei ce au mărturisit şi au fost chinuiţi în cetatea Sevastiei.
Cei patruzeci de mucenici, deşi erau de obârşie din diferite locuri, făceau parte din aceeaşi ceată ostăşească. Ei au fost prinşi din pricina mărturisirii credinţei în Hristos şi au fost duşi la cercetare. Dar nelăsându-se înduplecaţi să jertfească idolilor, mai întâi au fost loviţi cu pietre peste faţă şi peste gură, dar pietrele în loc să-i atingă pe ei, se întorceau şi loveau pe cei ce le aruncau. Apoi au fost osândiţi, în vreme de iarnă, să petreacă toată noaptea în mijlocul unui lac, care se găsea în apropierea Sevastiei. Pe când se găseau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa, ieşind din lac, a alergat la o baie din apropiere, dar de îndată ce a fost atins de căldura de acolo, s-a topit cu totul. Unul dintre ostaşii care erau de pază acolo însă a intrat laolaltă cu sfinţii în lac şi l-a înlocuit pe cel plecat, văzând în noapte pe sfinţi înconjuraţi de lumină şi cununi, pogorându-se din cer asupra fiecăruia dintre ei.
Iar când s-a făcut ziuă, sfinţii care erau leşinaţi, de abia se mai vedeau suflând. Atunci li s-au frânt fluierele picioarelor şi au luat cununile muceniciei. Cât de plăcută s-a cunoscut a fi moartea pentru aceştia şi cât de dorită să fie îmbrăţişată se poate vedea şi din următoarea împrejurare. După zdrobirea fluierelor picioarelor, unul dintre ei, care din pricina vârstei mai tinere şi a puterii trupeşti mai sufla încă, a fost lăsat la o parte de tiran, socotind că acesta poate îl va îndupleca să-şi schimbe gândul. Dar mama lui, care în tot timpul cât mucenicii pătimiseră, rămăsese pe lângă el, văzând acum pe fiul ei, care era mai tânăr decât toţi ceilalţi, se temea ca nu cumva tinereţea şi dragostea de viaţă să-i insufle în cele din urmă teamă şi să se arate nevrednic de ceata şi de cinstea celorlalţi.
De aceea aceasta sta încremenită şi cu trupul şi cu privirea, uitându-se la el, în starea în care se găsea, dându-i curaj şi întinzându-şi mâinile, în cele din urmă şi zicând: Fiul meu preadulce, mai rabdă puţin, ca să ajungi cu adevărat şi fiu al Tatălui Celui din ceruri. Nu te înfricoşa de chinuri, căci, iată, Hristos Dumnezeu îţi stă ţie într-ajutor. Nu vei mai întâlni mai departe nici o neplăcere, nici o durere; toate acelea au trecut, pe toate le-ai învins cu vitejia ta; după acestea va fi numai bucurie, desfătare, odihnă şi veselie, din care te vei împărtăşi împărăţind împreună cu Hristos şi vei fi rugător pe lângă Dânsul, pentru mine, mama ta.
După ce sfinţilor li s-au zdrobit fluierele picioarelor, ei şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu. Iar slujitorii tiranului aducând nişte căruţe şi încărcând în ele sfintele lor trupuri le-au pornit către ţărmul unui râu, care trecea prin apropiere. Şi văzând că tânărul acela, al cărui nume era Meliton, mai sufla încă, l-au lăsat să trăiască mai departe. Când mama lui a văzut însă că rămâne singur, a socotit cã lucrul acesta înseamnă ceva mai mult decât moartea ei şi a fiului ei. De aceea, neţinând seama că este femeie slabă şi înăbuşindu-şi în suflet toată durerea de mamă, a luat pe fiul ei pe umeri şi a pornit cu el după căruţele cu trupurile sfinţilor, întocmai ca o vitează, socotind că numai atunci fiul ei va trăi cu adevărat, când l-ar vedea şi pe el mort şi părăsit împreună cu ceilalţi.
Dar, în timp ce-l purta astfel pe umere, acesta şi-a dat şi el duhul. Şi atunci mama simţindu-se eliberată de griji, s-a bucurat mult şi sufletul ei a săltat în chip plăcut de sfârşitul fiului ei. Şi ducând trupul neînsufleţit al iubitului ei fiu până la locul unde se găseau trupurile sfinţilor, l-a pus deasupra lor şi l-a numărat cu toate celelalte, pentru ca nici măcar trupul, al cărui suflet pornise să se înnumere laolaltă cu sufletele celorlalţi, să nu se deosebească de trupurile lor. Iar slujitorii aceia ai vrăjmaşului, aprinzând un foc mare, au ars trupurile sfinţilor. Apoi, pentru ca nu cumva creştinii să poată lua moaştele lor, le-au aruncat în râu.
Dar acolo, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au strâns cu toate laolaltă într-o surpătură, de unde fiind scoase de mâinile creştinilor, ne-au fost dăruite nouă ca o bogăţie de neînstrăinat.

duminică, 1 martie 2009

Martisor


Mărţişor, Mărţişor! Primăvara a venit să ne umple sufletul cu veselie!

Zilele Dochiei sunt numărate!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...