sâmbătă, 29 august 2009


Sfârşit de vară. Nostalgie.Fiecare sfârşit este un nou început.

vineri, 21 august 2009





Cum nu poţi alege în care parte a clepsidrei să te afli îţi rămâne să te bucuri de amintiri şi să preţuieşti ce a rămas.

marți, 18 august 2009

După douăzeci de ani

Ei bine, putem trăi şi noi asemenea poveşti. Am avut parte acum cateva zile de o întâmplare fantastică. Câţiva dintre foştii colegii de liceu ne-am reîntâlnit cu Doamna noastră dirigintă,profesoara de limba română.
Am fost cu toţii atât de emoţionaţi. Unii din noi sau mai schimbat, nu ne-am fi recunoscut de ne vedeam pe stradă. Am trăit un unul din momentele acelea care vor deveni amintiri frumoase în suflet.Deşi, majoritate din noi locuim în acelaşi oraş ,uite că nu ne vedem prea des, mai ales adunaţi laolaltă.(mare oraş e Botoşaniul ăsta:)). Prins fiecare cu viaţa personală nu realizăm ce repede trece timpul. Au trecut douăzeci de ani de când am terminat liceul, o viaţă de om. Au fost anii de liceu de o frumuseţe dulce: puţin chiul de la ore, cred că cinematograful Unirea îţi făcea ,,norma,, cu noi; interminabilele ore de atelier, unde dădeam la pilă; ceaiurile dansante care mereu se terminau cu certuri. Cristina i-a reproşat şi acum lui Flavius: ,,DA! Din cauza ta am fost scoasă în faţa clasei,,. Cătălin a spus cu oarecare regret. ,,Dacă ar fi să aleg între liceu şi facultate aş alege să mai fac odată liceul,, . Băieţii, drăguţi, ne-au făcut complimente: ,,Fetelor aţi rămas la fel de frumoase,,. Şi chiar au dreptate. Mă uitam la colegele mele: Iuliana, Cristina , Gabi, Lili, Cristina ce frumos a trecut timpul pentru ele. Poate viaţa fiecăruia are şi momente de cotitură, dar când oamenii au un caracter puternic ei reuşesc întotdeauna.
Şi draga noastră doamnă dirigintă Doamna Rodica A. neschimbată, am fost poate promoţia ei cea mai dragă, la puţin timp după ce am terminat noi a emigrat. Vara aceasta s-a întors într-o scurtă vizită în România şi a dorit să se întâlnească cu noi. Vă mulţumim Doamna dirigintă pentru această ocazie unică!
Doamna dirigintă a fost unul din acei profesori care îţi rămân suflet. A fi profesor trebuie să fii în primul rând un om deosebit şi mai ales să ai chemare.A forma oameni pentru viitor nu poate oricine. A te limita strict la materia predată şi a nu trece dincolo de catedră te depărtează de sufletul copiilor. Doamna noastră dirigintă a ştiut să fie mereu aproape de noi.Într-o perioadă în care ,,Directivele Partidului,, guvernau totul, noi elevii ei am avut şansa de a învaţa mai mult despre Eminescu, Coşbuc şi de ce nu Mircea Eliade. Elevul preferat al doamnei era: Sorin A. şi nici nu se putea să fie altfel;dacă mulţi dintre noi ne limitam la citi strict materia de şcoală, Sorin citea scriitori de care nu auzisem, picta şi făcea schiţe de grafică.
Romeo Z. a fost cel care a făcut în două zile turul oraşului şi ne-a înştiiţat pe toţi. Flavius Ţ. s-a ocupat de partea de telefonie. Bravo băieţi!
Întîlnirea de gradul Zero: Iuliana C., Cristina P., Liliana-Tamara J., Gabriela A., Cristina H., Romeo Z., Flavius Ţ., Marian H., Mihăiţă-Costel B., Cătălin I., Florin L., Cristian C., Paul G., Cristian C., Cristian G., Nicoleta-Mihaela S..
Ne-am gandit la colegii noştri care din motive de distanţa n-au putut ajunge: Cristi şi Dana A., Marcel A., Sorin A., Baruţiu M., Cristian C., Olga P., Cătălin N., Mihai B., Constantin I..
A fost frumos şi emoţionant!

luni, 10 august 2009

Premiu


Sunt onorata de premiul primit de la Anne

Cu multa bucurie ofer si eu acest premiu mai departe:
Gingasia
Cristina
Adriana
Ina
Elena-Valentina
Claudia
Cris
Iren
Mirolara
Agatha

Regulile premiului:
1.Afisarea premiului
2. Afisarea linkului celui care a oferit premiul
3. Premiul va fi oferit altor 10 bloggeri

joi, 6 august 2009


" JOE DASSIN " (25 min.)
Asculta mai multe audio Muzica

Doar muzică,doar muzică. De câte ori încerc să scriu ceva, cuvintele se încurcă, se joacă cu mine.Râd cu poftă .Probabil îşi şoptesc: ,,Uite la ea se chinuie să ne aşeze în ordine,,.Le las şi eu să-şi facă jocul. Cuvintele exprimă gânduri. Gândurile sunt la plimbare,în ceas de seară. Iar eu le aştept să vină acasă. Dar, oare se mai întorc? Nu-i nimic. Găsesc altele.

marți, 4 august 2009

luni, 3 august 2009

Vacanţa mea

Vacanţa mea are miros de iarbă, de pământ fierbinte la amiază. Se răcoreşte în apa cu mâl cleios ce-şi spune iaz. Liniştea de la ceasul amiezii nicicând n-am s-o mai regăsesc. Ceas de tihnă pentru toţi vecinii. Mere verzi ca desert şi masă deopotrivă, minunăţie de vitamine. Liber şi uşor alergând fără nici o grijă. Ziua nesfârşită. Stat la umbră şi citit, lungi călătorii imaginare. Vară caldă şi curată fără griji şi fără ,,click,,.Ploi uşoare cu stropi mici. Cer senin, plimbare pe bicicletă. Lucruri simple. Cine le mai iubeşte astăzi?

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...