miercuri, 30 septembrie 2009

De multe ori nu ne-am plâns că trece timpul prea repede. Dar, oare nu suntem noi cei care grăbim timpul? Să facem totul cât mai repede şi cât mai multe activităti
deodată. Fiecare clipă este unică, dar cine mai stă să observe. Fiecare lucru are un ritm al său în echilibru cu celelate....

duminică, 27 septembrie 2009

Aminitiri ..haioase




,,Celosia este o planta tropicala a carei inflorescenta are diferite nuante: purpuriu, rosu, galben si culoarea untului. Are forma de smoc, cu flori catifelate care arata ca un spic, Celosia din aceasta specie, fiind cunoscuta sub numele de "creasta de cocos". Pentru mai multe informatii consultati: http://www.lady4ever.ro

Ei, bine! Sunt ceva ani de atunci.Era septembrie şi trebuia să merg la o şcoală nouă.Flori pentru ,,tovarăşa dirigintă,,.În grădină bunica semănase ochiul boului,conduraşi, dalii. ,,Flori prea modeste (îmi spuneam) am să cumpăr garoafe de la florărie,, pe atunci exista o singură florărie în oraş şi desigur mai era piaţa cu flori din belşug. Numai că socoteala mea nu s-a nimerit: în anul acela ca niciodată până atunci n-am văzut fir de garoafă, în schimb tooaata piaţa era plină de ...Creasta-cocoşului.Mi-am călcat pe inimă şi am luat trei fire.Era prima dată când vedeam asemenea flori şi tare ciudate mi se păreau. ce muştruluială am mai primit după aceea şi de la mătuşa mea:,, Ce astea-s flori?,, Mde, la modă atunci erau numai garoafele pentrucă erau şi singurele flori care se găseau. Astăzi un simplu buchet de garoafe mi se pare chiar urât având în vedere multitudinea de flori pe care le poţi combina.

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Gândul bun şi gândul rău

,,Te-ai gândit?,, ,,m-am gândit,,
Ce am fi dacă nu am gândi? Am fi păsări, flori sau animale.Nu vreau să mă lansez într-o discuţie care mă depăşeşte.Vreau doar să povestesc o mică întâmplare.
Gândul mi-a venit astfel: Zilele trecute am citit despre un accident de motocicletă. Un băiat foarte tânar 20 şi ceva de ani a suferit un grav accident. Detaliile despre rănile suferite m-au îngrozit,cu atât mai mult cu cât ulterior am aflat că este băiatul unui domn pe care-l cunoşteam.
Mi-am amintit că de multe ori mi s-a întâmplat ca mergând pe stradă să treacă pe lângă mine destul de mulţi tineri pe scutere, motociclete. E neplăcut zgomotul lăsat în urmă de acestea, mai ales când teribiliştii lor posesori se iau la întrecere.
Ar putea să-mi spună cineva ce gândeşte în acel scurt moment de ,,bruiaj,,?
Cel mai adesea bombăni,spui o înjurătură printre dinţi.
Revenind la accident mi-am pus o întrebare: Oare eu de câte ori n-am bombănit în urma unor asemenea teribilişti?
Fiecare teribilist este copilul cuiva, iubitul sau tatăl, cineva îl aşteaptă acasă.
Ajunge un gând bun, dacă reuşeşti să depăşeşti neplăcerea auditivă.

vineri, 25 septembrie 2009

Leapşa

Hai să găsim nişte răspunsuri:
1. Ce speli prima dată la duş?
Chiar vrei să ştii?
3. Îţi place cafeaua?
Ohoho! cât de multă!
5. Cum te simţi acum?
Adormită
6. Care e ultima literă din numele persoanei de care eşti îndrăgostit/ă?
My husband litera N
7. Care e ultimul vis pe care l-ai avut?
Am visat că vroiam să conduc maşina, eu care n-am nici maşină nici carnet.
8. Ai putea mânca o lună întreagă felul tău de mâncare preferat fără să te saturi de el?
Da.Simplu; n-ar mai trebui să mă gândesc la ce fel de mâncare să mai fac.
9. De ce ai o poftă puternică acum?
Momentan nu mi-e poftă de nimic.
10. La ce te gândeşti când auzi cuvântul “varză”?
La salata de varză, în ultima perioadă am mâncat aproape în fiecare zi o porţie de salată.
12. Muşti sau lingi îngheţata?
De linguriţă ai auzit?
14. Câte dormitoare are casa ta?
De ce? Vrei să vii în vizită?
15. Ai cunoscut vreodată o celebritate?
Ar trebui să cunosc?
16. Îţi place brânza?
Da.
17. Care e ultima melodie de care ai fost obsedat/ă?
Una din ,,obsesii,, Mihai Margineanu - Mai ştii

mihai margineanu - mai stii
Asculta mai multe audio Muzica
18. Câte ţări ai vizitat?
Mai am timp.
20. Ai sări cu paraşuta/parapanta/planorul?
NU.Nu mă dau în vânt după senzaţii tari.
21. Ai lua masa cu George W. Bush Clooney?
Dacă trebuie da.Dacă nu, îmi văd de treaba mea.
22. E ceva strălucitor în camera ta?
Hârtia de la ciocolată :)
25. Ouă albe sau maro?
Ou să fie.
26. Îţi place muzica?
DA
35. Ai intrat vreodată într-un zid?
NU
36. Anotimpul preferat?
Vara
37. Adormi cu televizorul deschis?
Nu pot sa adorm daca televizorul e deschis.
38. Ai băut vreodată alcool direct din sticlă?
Daca vrei să afli cum e încearcă singur.
39. Crezi că eşti bătrân/ă?
Niciodată n-o să cred că sunt bătrână:)
40. Finiş. Vă vine să credeţi?
Puteţi crede că sunt 40 de întrebări sau convingeţi-vă singuri răspunzând la întrebări, ducând Leapşa mai departe :)

marți, 22 septembrie 2009

Bazar sentimental


Vreau să fac prea multe lucruri deodată: să mă bucur de zilele astea minunate de toamnă ,să savurez gustul fructelor, să citesc, să fac ordine în gânduri şi pe blog să mai postez ceva.Prea multe lucruri şi e necesară o ordine? prea puţin îmi place acest cuvânt: ordine. Parcă face ca toate lucrurile să arate la fel. De ce să ma chinui să ordonez dacă apoi tot se reinstaurează deplina dezordine. Ei şi ce! Aşa sunt eu cu multe idei şi mai puţină ordine.Şi apoi mai cred că fiecare lucru are timpul său să fie făcut şi băgat la rând.
Mi-a fost dor să mai scriu câte ceva dar n-am reuşit să mă opresc asupra unui subiect,ideile mele năstruşnice sunt greu de convins să se aştearnă pe pagina virtuală.

marți, 15 septembrie 2009

Septembrie



Nostalgie. Soarele te învăluie şi te îndeamnă la visare: anul acesta toamna întârzie doar puţin prin ţările calde.

miercuri, 9 septembrie 2009

Rapsodii de toamnă
de George Topârceanu
I
A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fâneţele.
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.

Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coţofană
Fără ocupaţie
A adus o veste-n goană
Şi-a făcut senzaţie:

Cică-n munte, la povarnă,
Plopii şi răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.

Şi-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toţi ciulinii pe cărare
Fug cuprinşi de panică...

Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaştină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baştină

Şi din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie!

II

Într-o clipă, alarmate,
Ies din şanţuri vrăbiile.
Papura pe lac se zbate
Legănându-şi săbiile.

Un lăstun, în frac, apare
Sus pe-un vârf de trestie
Ca să ţie-o cuvântare
În această chestie.

Dar broscoii din răstoacă
Îl insultă-n pauze
Şi din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze.

Lişiţele-ncep să strige
Ca de mama focului.
Cocostârci, pe catalige,
Vin la faţa locului.

Un ţânţar, nervos şi foarte
Slab de constituţie,
În zadar vrea să ia parte
Şi el la discuţie.

Când deodată un erete,
Poliţai din naştere,
Peste baltă şi boschete
Vine-n recunoaştere

Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului,
Ca să-l aresteze pentru
Siguranţa statului...

De emoţie, în surdină,
Sub un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.

III

Florile-n grădini s-agită.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.

Trei petunii subţirele,
Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
"Ce ne facem, fetelor?..."

Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în ţărână
Dinţii, de mizerie.

Şi cu galbena ei zdreanţă
Stă-n lumina matură,
Ca un talger de balanţă
Aplecat pe-o latură...

Între gâze, fără frică
Se re-ncep idilele.
Doar o gărgăriţă mică,
Blestemându-şi zilele,

Necăjită cere sfatul
Unei molii tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere.

Împrejur îi cântă-n şagă
Greierii din flaute.
"Uf, ce lume, soro dragă!"
Unde să-l mai caute?

L-a găsit sub trei grăunţe
Mort de inaniţie.
Şi-acum pleacă să anunţe
Cazul la poliţie.

IV

Buruienile-ngrozite
De-aşa vremi protivnice
Se vorbiră pe şoptite
Să se facă schivnice.

Şi cum ştie-o rugăciune
Doamna măsălariţă,
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariţă.

Numai colo sus, prin vie,
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode.

Vezi! de-aceea mătrăguna
A-nvăţat un brusture
Să le spuie-n faţă una
Care să le usture!...

Jos, pe-un vârf de campanulă
Pururea-n vibraţie,
Şi-a oprit o libelulă
Zborul plin de graţie.

Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-i fin se clatină,
Giuvaer de smalţ şi aur
Cu sclipiri de platină.

V

Dar deodată, pe coline
Scade animaţia...
De mirare parcă-şi ţine
Vântul respiraţia.

Zboară veşti contradictorii,
Se-ntretaie ştirile...
Ce e?... Ce e?... Spre podgorii
Toţi întorc privirile.

Iat-o!... Sus în deal, la strungă,
Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,

S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor...

Lung îşi flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste şolduri triumfale
Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.

. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .

Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.

Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă...

marți, 8 septembrie 2009



La Mulţi Ani tuturor celor ce-şi aniversează astăzi ziua onomastică!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...