sâmbătă, 31 octombrie 2009

O umbră de speranţă

Cazul CERASELEI MIHOVICI o fost intens mediatizat. Ca urmare dosarul sau va ajunge luni dimineaţă pe masa ministrului Sănătăţii pentru a fi supus spre aprobare.
Pe data de 17 noiembrie Cerasela este programată la consultaţie la o renumită clinică din Viena, respectiv Departamentul de chirurgie cardio-toracică din cadrul Universităţii din Viena.
Monitorul de Botoşani

joi, 29 octombrie 2009

Viaţa la 19 ani!


Cerasela Mihaovici are 19 ani. Şi o boală pe care nu şi-o permite. Pneumotorax. Respiră cu ajutorul aparatului din fotografie. Dar numai dacă are bani să plătească curentul.
Cerasela nu poate respira normal, ci doar cu 15% din capacitatea unui om de vârsta, înălţimea şi greutatea ei.
Aparatul care o ajută să respire (Millenium M5) a fost închiriat în 2008 de la CNAS Botoşani. Medicii i-au spus că trebuie să îl folosească toată viaţa, câte 5 ore ziua şi 10 ore noaptea. Doar un transplant de plămâni o poate scăpa de acest chin.
Închirierea aparatului costă 63 RON/lună.
Iar curentul pentru folosirea aparatului, 375 RON/lună.
Singura sursă de venit a familiei este ajutorul social. 250 RON/lună.
Ca să îi ajungă banii, Cerasela încearcă să folosească aparatul mai mult noaptea.
Cerasela este din comuna Răuşeni, judeţul Botoşani. A împlinit 19 ani pe 9 februarie 2009. Timp de 2 ani a fost mai mult internată prin spitale, la Botoşani, Iaşi şi Bucureşti, fiind tratată de astm bronşic, bronsectazii bilaterale suprainfectate, disfuncţie respiratorie obstructivă, bronsectazii laterale chistice, insuficienţă respiratorie cronică, trahicardie sinusală, disfuncţie ventilatorie mixtă severă, fibroză pulmonară idiopatică şi pneumotorax.
Cerasela are dosarul depus la DSP Botoşani, pentru finanţarea transplantului de plămâni, care costă 120.000 de euro.
Oana Gheorghiu – Salvează vieţi – a căutat clinici şi medici care să o accepte pe Cerasela la operaţie. A primit acceptul din Franţa. Dr. Alain Bisson, care urmează să o opereze imediat ce statul îi va da banii, vrea însă să o consulte înainte. Pentru Cerasela este dificil să se deplaseze, pentru două-trei zile, în Franţa. Medicul francez şi-a arătat disponibilitatea de a veni el în România, însă pacientul trebuie să îi plătească transportul, cazarea şi onorariul, 4.000 – 5.000 de euro.
Cerasela nu are nici măcar cu ce să plătească curentul.
Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:
BCR – Agenţia Truşeşti (comuna Truşeşti, judeţul Botoşani)
RON: RO 84 RNCB 0047 1090 8551 0001
Titular: Mihovici Alexandrina (mama Ceraselei)
Telefon: 0754 528 036
Am preluat de pe blogul Isabellelorelai una din multele si impresionantele postari.

luni, 26 octombrie 2009


Flori pentru sărbătoriţii zilei de astăzi, cu cele mai bune urări de sănătate!

duminică, 25 octombrie 2009



Chitara clasica - "Romanta anonima" - Catalin Comnoiu
Asculta mai multe audio Muzica
O asociere cât se poate de reuşită pentru o amintire de toamnă.
Dacă vizitaţi zilele acestea Castelul Peleş aveţi ocazia să-l ascultaţi pe chitaristul Cătălin Comnoiu.

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Meriţi să fii CINEVA


Dar oare se merită să fiu CINEVA? De ce sa fiu CINEVA când pot să fiu Eu!

Premiu


Am primit un premiu de la draga de ANNE

Îţi mulţumesc din suflet Anne!
La rândul meu am să dau premiul mai departe:
1.Adriana
2.Claudia
3.Mirolara
4.Fluturas
5.Iren
6.Pescarusul Argintiu
7.SunLover
8.Ina

joi, 15 octombrie 2009

Oameni de lângă noi

Trecem unii pe lângă alţii indiferenţi şi preocupaţi doar de propriile gânduri şi griji.Avem activităţi diverse,lucrăm în diferite domenii,suntem familişti sau nu.Viaţa este o încercare pentru fiecare din noi.Încercările sunt diferite,unii au mai puţine alţii mai multe.Încercarea ta pare întotdeauna mai grea decât a celorlaţi.Şi totuşi există mereu alţi oameni mai greu încercaţi decît noi.
O astfel de familie este şi familia Grădinaru din Botoşani ,care de ani buni se luptă cu boala şi greutăţile

Copilul lui Catalin Gradinaru

Ajutor cerut pentru un botosanean grav bolnav

Putem şi noi să ajutăm! Merită să încercăm!

marți, 13 octombrie 2009



Şi....ce stiam noi? Octombrie este lună de TOAMNĂ! :))

vineri, 9 octombrie 2009


Viaţa este prea scurtă ca să te grăbeşti. O perioadă de timp mi s-a reproşat că mă mişc încet. De ce aş fi dat această impresie nu ştiu dar nici nu mai contează. Ştiu doar că îmi place să fac lucrurile în felul meu.Cafeaua de dimineaţă o beau înghiţitură cu înghiţitură bucurându-mă de fiecare strop în parte.Îmi place să merg încet să privesc casele şi oamenii.Îmi place să lucrez încet cu oamenii schimbând o vorbă cu ei.Reproşul a fost:,,Tu ai timp de pierdut!,,.Nu mi-am măsurat niciodată timpul ca să ştiu dacă pot să pierd din el sau nu,dar ştiu că fiecare clipă petrecută în linişte a adus un plus de valoare timpului meu.Nu mă crede nimeni. Ei şi!N-au timp de pierdut să-mi asculte poveştile :)

luni, 5 octombrie 2009

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...