vineri, 31 decembrie 2010

joi, 30 decembrie 2010

  
Un alt sfârşit un nou început. Emoţie, bucurie, neprevăzut şi mai presus de toate speranţă. Nu mă dau în vânt după bilanţuri ( mama mea vroia să mă fac contabilă, am fugit de cifre şi de socoteli ca de cel Urât), drept dovadă că nici să fac bilanţul unui an nu-mi place să fac. Dezordonată şi imprevizibilă fac lucrurile din mers, mă împrăştii într-o mulţime de idei pentru ca mai apoi să mă regăsesc fericită în cel mai mărunt lucru.Nici luptătoare nici învingătoare, urăsc competiţia cu ceilalţi dar nu pot s-o ocolesc.:) 
Am trecut un an la fel de obişnuit ca ultimii ani şi poate ca cei ce vor să vină. Am visat şi am sperat că voi schimba ceva pe lângă mine dar în zadar. Ş-atunci mi-am spus că am să visez doar pentru mine, e mai sănătos. Multe sunt de spus dar puţine de ales.  
 Vreau să mă bucur de fiecare zi cu prea plinul sau prea puţinul ei.

UN AN NOU CU SĂNĂTATE ŞI PUTERE VĂ DORESC!

LA MULŢI ANI 2011!

marți, 28 decembrie 2010

,,Hibernaţio,,


E vreme de stat la gura sobei şi de ascultat poveşti.


 Într-un colţ uitat de lume mai poţi visa. 

vineri, 24 decembrie 2010



 SĂRBĂTORI ÎN PACE ŞI LINIŞTE ALĂTURI DE CEI DRAGI VĂ DORESC TUTUROR!

Paula Selling - Poveste din Viflaim
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse

joi, 23 decembrie 2010

Te rog  Doamne Iisuse
Te naşte  în fiece zi, în sufletul meu.

miercuri, 22 decembrie 2010

Sfatul zilei

Mi se plânge o colegă:
_Mă trezesc pe la ora două noaptea şi nu mai pot adormi.
_La ce oră te culci seara?
_Pe ora nouă-nouă şi jumătate adorm de oboseală.
_Păi, culcă-te şi tu mai târziu, pe la unsprezece...ş-o să te trezeşti .... pe la patru dimineaţa.

marți, 21 decembrie 2010

La Mulţi Ani, Iuliana!

Dialogul cu Iuliana a inceput simplu de parca ne-am fi cunoscut demult si am reluat discutia de unde facusem o pauza.

luni, 20 decembrie 2010

Vise, culegem vise!

Paula Seling - Culeg vise
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse

Yes, yes, am un nou job! Sunt culegător de vise. Ce-i drept, originalul nu-mi aparţine, dar măcar pot încerca să adun cât mai multe vise să le împletesc şi să le arunc spre stele. Fantastic!  Plutesc printre visele mele şi ale altora. Le adun,   le împrăştii ... şi ... poate te trezeşti într-o dimineaţă cu visul tău, demult uitat,  la uşă ;)

joi, 16 decembrie 2010

marți, 14 decembrie 2010

Decembre



E vreme de stat în casă  în linişte, meditare şi împăcare.  Nu de alergat cu disperare după cumpărături fel de fel împleticindu-ţi sacoşele  în picioarele celorlalţi la fel de grăbiţi şi nervoşi.
,,....nu râde, citeşte-nainte...,,

vineri, 10 decembrie 2010

Ştafeta

 Am primit ştafeta de la Donca cu nişte întrebări simple şi drăguţe.

Când eraţi mici:

1. Ce răspundeaţi la întrebarea: ce vrei să te faci când vei fi mare?
Invariabil răspunsul era: învăţătoare sau profesoară

 
2.Care erau desenele animate preferate?
Mihaela, adoram desenele alea simple, fetiţa cu codiţe şi năzdrăvanul ei căţeluş.

3.Care a fost cea mai frumoasă zi de naştere sărbătorită şi de ce?
Păi, nu prea mi-am sărbătorit ziua de naştere în copilărie dar nu era un motiv de tristeţe pentru că multă vreme am fost derutată de data zilei mele de naştere, datorită celor două nume. Aveam o zi onomastică în noiembrie dar toata lumea spunea că eu sunt născută în decembrie:)

 
4.Ce jocuri preferate aveaţi?
  Păcălici, cred.

5.Ce vă doreaţi să faceţi neapărat şi încă nu aţi reuşit?
Să cânt într-un cor dar cu vocea mea sigur nu mă primeşte nimeni nici măcar la repetiţie.

6.Care a fost prima pasiune sportivă şi nu numai?

O admiram pe Nadia, dar nu puteam să fac nici o figură de gimnastică, singurul sport la care am excelat era căţăratul în copaci.
 

7.Care a fost primul cântăreţ/grup muzical preferat?
Corina Chiriac.
 

8.Cel mai frumos obiect cerut (eventual primit) lui Moş Crăciun, Nicolae?
Nici de Moş Crăciun nu ştiam de Moş Nicolae nici atât, dar naşele mele de botez îmi aduceau ceva drăguţ de îmbrăcat, iar la şcoală primeam cărţi sau rechizite, draga mea doamnă învăţătoare era un spirit practic în privinţa cadourilor.  


Predau ştafeta mai departe:

Adrianei
Claudiei
Iulianei
  Mariei

şi oricui mai doreşte.

Vis de iarnă

sursa imagine: aici

Cleopatra Stratan - A venit, a venit, iarna
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse

Dacă n-avem vise ar trebui să  ne reinventăm  propriul vis de iarnă. Un vis pentru copilul din noi. Să ne bucurăm sufletul matur şi uneori mult prea hain.

miercuri, 8 decembrie 2010

Sunt un copăcel tânăr-bătrân. Tocmai ce-mi adaug al 40-lea inel. Gândurile-frunze au plecat să hiberneze dar nu sunt  nici trist şi nici singur. Ramurile mele îmbrăţişează cerul şi norii. Mă bucur pentru ceea ce sunt. Un simplu copăcel.


  VANESSA WILLIAMS - SAVE THE BEST FOR LAST
   
  Asculta  mai multe  audio   diverse

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Puţină magie nu strică niciodată

Mi-e îngrozitor de ruşine. Nu cred în obiecte magice ci din contra le urăsc. Mi-am pierdut magia, firul  acela de magie care mă făcea să mă simt bine s-a uscat în rutina zilnică. Mi-am pierdut curajul de a încerca să fiu magic ,,un vârf de cuţit,, nu-mi trebuie mai mult ca să dau gust unei zile ploioase sau ceţoase.
_Auzi? lumea are atâtea griji şi tu îţi permiţi să te gândeşti la magie?

Şi uite aşa şi azi şi mâine nu am mai turnat praf de sclipici peste firul firav al magiei mele şi el s-a uscat în Deşertul Deşerturilor Deşertoase: NEPĂSAREA

Un toiag precum cel al lui Moise care a tăiat Marea Roşie croind drum Poporului lui Israel. Nu, nu sunt în stare să conduc şi nici nu vreau o sarcină atât de grea.

Apoi am auzit tot copil fiind de globul de cristal al bătrânului Merlin. O lume misterioasă cu oameni neştiutori cu vrăji şi magie. Nu, nu vreau. Nu vreau să cunosc viitorul vreau să mă bucur de ziua de azi.

Şi apoi Inelul Arabellei, basmul modern-comunist ce-l urmăream cu sufletul la gură în fiecare duminică dimineaţa ca să nu mergem la Biserică.
Aş fi vrut un inel care să-mi aducă pe dată toate obiectele şi dorinţele să fie îndeplinite. Aş fi devenit o mare leneşă. Stai în fotoliu şi gata! Ei, nu-i chiar aşa! Sârguinţa, munca, priceperea, răbdarea trebuie învăţate de mic copil. În viaţă lucrurile nu vin pe tavă doar bătând din palme, mai trebuie să şi munceşti. lucrurile triste fac şi ele parte din viaţă şi trecând prin ele te căleşti. Nu sări etapele vieţii tale, bucură-te de copilărie, adolescenţă pentru ca mai apoi la maturitate să ai amintiri plăcute.

Că uite aşa ajungi om mare frământat de griji că ai rate de plătit şi nu se ştie dacă mâine mai ai servici. Şi ....firicelul de magie s-a uscat înainte de a fi răsădit.
Eu cred că magia e  un sâmbure în gândul fiecăruia. El stă acolo uitat aşteptând cumincior că purtătorul său să-i toarne apă şi să-l răsădească. Se hrăneşte cu gânduri bune şi speranţă, încredere, rugăciune, bunăvoinţă. Copăcelul creşte mare , frumos cu ramuri multe.  Sunt şi dăunători: ironia, tristeţea, răutatea, invidia. Dar grădinarul priceput are grijă şi stropeşte cu soluţia recunoştinţei a încrederii a nădejdii şi a dragostei.
_ He-he acu ţi-au crescut copaci în creier! râde gros Ironia.
_ Şi ce dacă, am copacul meu să stau la umbra lui vara şi să-l împodobesc iarna. dacă vrei îţi dau şi ţie o rămurea să o altoieşti.
_ Ce spui tu? Eu am griji mai importante decât să plantez copaci. Iar toamna trebuie să  strâng frunzele căzute.

_Bine. Dacă vreodată ai chef să-mi spui , tot aici voi fi.

joi, 2 decembrie 2010

 O melodie şi mai multe interpretări. Am ales două care mi-au plăcut la prima ascultare.



marți, 30 noiembrie 2010

Ciuperca otrăvitoare de limba ei piere

 Printr-o poiană trecu odată un car încărcat cu bălegar. Hurducându-se pe drum, din car, căzu în mijlocul poienii o ditamai pleaşcă mirositoare. 
_Fiu, fiu! ce putoare! Vai, o să ne molipsim şi noi de acest pătrunzător miros se zbârliră pălărioasele care mai de care mai colorate şi mai modite.
După o vreme, din pleaşca aceea ponegrită răsăriră sfioase alte pălărioare, albe.
_Cum? ce îndrăzneală! cine le-a dat voie? s-au burzuluit coloratele.
De voie de nevoie s-au ignorat o vreme. Până-ntr-o bună zi când şefa pălărioaselor hotărî să ţină o predică albinoaselor  de să le fie învăţătură să nu mai cadă pe unde nimeresc.
_Hm! ce viaţă mai aveţi şi voi! Trăiţi toată viaţa  pe bălegarul acela umed,  puturos.  Nu-i de mirare că n-aveţi pic culoare-n pălărie dragelor, sublinie  focoasa către champignoane.
_Eu, precum bine vedeţi  am ieşit din iarba asta mare şi fragedă, respir aer proaspăt cu aromă de cetină. Ah! ce viaţă minunată pot să am! Soare şi adieri de vânt, stropi de ploaie. Pe când voi ,, feţe palide,, nu cunoaşteţi lumina soarelui.   Eu mă hrănesc doar cu chestii naturale, ce ştiţi voi  ce-i aia natural când staţi toată ziua-n bălegar...şi ar mai fi vrut să adauge ceva  că, se auzi deodată:
_Cranţ-cranţ!  trozniră fălcile pălărioasei. De prea mult zel îşi  muşcă otrăvicioasa limbă căzând secerată cu pălăria-n muşchiul verde.
......
Şi se făcu o vreme, de trecură alţi  oameni, cu carul cu lemne,  prin poiană. Strânseră bucuroşi ciupercile albe-n desagă, călcând cu năduf coloratele ca nu care cumva să poposească vreun turist rătăcit şi neştiutor  să le culeagă.

vineri, 26 noiembrie 2010

Meditaţie

Nu-i nici toamnă nu-i nici iarnă. Perioada asta de tranziţie dintre anotimpuri mereu mi-a dat senzaţia că timpul stă în loc. Pare nehotărât să rămână în anotimpul actual sau să treacă mai departe. Toată culoarea minunată a toamnei s-a transformat într-un tern şi imens cenuşiu şi umed pe deasupra.  O perioadă de meditaţie şi de întoarcere către sine.

saxofon - cafe concert
 

marți, 23 noiembrie 2010

Un post foarte banal şi foarte personal

De când lucrez pe tură cu aia mică, I. împărţim din când în când pacheţelul de amiază, de fapt şi înainte de înfruptam una din gustărica celeilalte şi întotdeauna cealaltă avea mâncarea mai bună.
De vreo câteva săptamâni lucrăm şi cu aia mai vorbăreaţă, J., care acum ţine cură de slăbire.
Azi urcăm, I. şi subsemnata, la oficiu să luăm prânzul. Aveam borşuleţul la borcan şi o conservă de ton. I. avea zacuscă cam condimentată, am combinat-o cu ton şi a fost perfectă. Borşuleţul l-am împărţit în două. Eu l-am hăpăit repede dar asta mică zice:
_ Stii ceva?  îi las porţia mea de borş  lui J.şi ei îi era  foame.
Ei bine, ,,io,, care mă credeam a fi cea mai bună nu m-am gândit la J. nici măcar o clipă servindu-mi porţia în doi timpi şi trei inghiţituri. În schimb, I. n-a uitat de cel flămând de alături.
....
J. bucuroasă :
_Vai ce pomană mi-aţi făcut! Îmi era o foame!
_I. s-a gândit la tine, eu am fost mai egoistă, subliniez, nu fără puţin regret.
.....
Recunosc că nu-i prea simandicos să mănânci borş din borcan în pauza de prânz, dar acesta-i felul meu favorit de mâncare, dintotdeauna. Iar fiecare mănâncă ce-i place: unul un sandvich, altul o salată. Dar dacă împarţi porţia de mâncare cu cineva îţi garantez că va fi mult mai gustoasă ;) şi te vei întoarce mai voios înapoi la muncă. Exagerez? Probabil.

luni, 22 noiembrie 2010

Un gând pentru Alexandra Simona Apostol



 
 New update: Pe 16 decembrie 2010 Alexandra a pornit singură în Marea Călătorie.
,,Daca am reusit sa transmit mesajul... acela ca viata e cel mai pretios dar pe care-l primim si ca merita traita intens... si daca in momentele vesele sau triste o sa va amintiti acest mesaj... atunci inseamna ca, desi am pierdut batalia... n-am pierdut si razboiul... inseamna ca voi continua sa traiesc in amintirea voastra...,,
Jurnalul Alexandrei

duminică, 21 noiembrie 2010

joi, 18 noiembrie 2010

marți, 16 noiembrie 2010

Remember_16 noiembrie 1998

Pentru colectivul în care îmi desfăşor activitatea 16 noiembrie este o zi de aducere aminte. În fiecare an ne spunem: ,,avem X ani de când lucrăm împreună,,. Anul acesta avem 12 ani de când am pornit împreună la un drum greu şi sinuos. Suntem poate ultimul bastion al colectivului de oameni.  
Acum 12ani era o zi friguroasă cu multă zăpadă. Noi, o mână de fete speriate de necunoscut dar dornice să-l înfrunte. Orgoliile au fost  prezente de la început dar  hărnicia şi dăruirea au primat mereu. 
Deşi am mai scris postări răutăcioase nu pot să nu mă gândesc cu drag la oamenii lângă care am petrecut atâta timp. Avem destule amintiri şi atunci când mai avem timp să ne întâlnim sfârşim prin a vorbi tot despre servici.
 Vremurile  în care trăim şi-au pus amprenta asupra noastră dar munca în slujba pacientului trece dincolo de mândria fiecăreia.
Şi oricât aş încerca eu să explic atmosfera specifică colectivului meu  nu pot să descriu cu exactitate ceea ce simt. E un val de căldură ce vine din adâncul sufletului şi care acoperă toate micile nemulţumiri sau supărări de moment.
 Să ne bucurăm şi de acum înainte de multe amintiri frumoase!
sursa foto: aici

vineri, 12 noiembrie 2010

Tac sau vorbesc?

Postarea aceasta este punctul de vedere al unui taciturn. 
N-am să mă apuc acum să schimb oamenii  fiecare este liber să fie aşa cum doreşte. Scriind încerc să fac o ordine în idei şi să găsesc o cale de a putea fi eficient în astfel de situaţii.

Taciturnul se agită doar în interiorul său, pentru el este vital să tacă şi să-şi asculte gândurile.
 Pentru alţi oameni vorbirea este respiraţie. Dacă nu dau drumul cuvintelor în fiecare moment simt că nu trăiesc. Orice, oriunde, oricând sunt gata să pălăvrăgească. Nu-şi dau seama cât de obositori şi agitatori sunt. Dacă tu eşti taciturn ei tot găsesc o modalitate de a vorbi fie şi la mobil , nu contează  cu cine, important este să-şi exerseze musculatura limbii. Omule, dragul meu, te rog din inimă exersează liniştea şi crede-mă că ai să te simţi mai bine. Nu-i de mirare că nu ai timp niciodată pentru nimic şi eşti mereu grăbit.
În acelaşi timp, nu e tocmai plăcut să stai lângă cineva care tace mereu şi e cu gândul departe sau visează.
Niciodată n-ai să ştii când un taciturn este bine sau prost dispus. Cel mai mare risc al taciturnului este să fie considerat mereu ursuz şi ca urmare să fie o persoană ocolită. Apoi, imaginaţi-vă o combinaţie între o persoană tăcută şi două guralive sau invers. Minoritarul este mereu epuizat energetic. Taciturnul îşi găseşte resursele în el însuşi pe când guralivul îi secătuieşte pe cei din jur.
...
Doamne dă-mi te rog seninătatea de a-i accepta aşa cum sunt,  puterea de a suporta vorbăria sau agitaţia şi înţelepciunea de a mai şi vorbi uneori.


miercuri, 10 noiembrie 2010

vineri, 5 noiembrie 2010

Adrian Paunescu - Totusi iubirea
    


Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

joi, 4 noiembrie 2010

Gândurile-frunze

Uneori îmi simt gândurile asemeni frunzelor unui copac. Înmuguresc primăvara fac flori, fructe pentru ca mai apoi toamna să fie luate de vânt. Plutind prin aer spre pământ gândurile-frunze îşi continuă transformarea. Eu rămân uşoară şi liberă să-mi acopăr ramurile cu steluţe sau globuri. Sub haina albă voi pregăti viitorii muguri de gânduri-frunze.

vineri, 29 octombrie 2010

Măceşe

Aveam cam şase ani când am experimentat prima şi ultima dată ţepişorii din măceşe sau cacadâr .Mama era bolnavă iar eu stăteam în camera bunicilor. Cred că mă ţinusem după bunica când a plecat la vecina  şi cum ea avea  un măceş la gard nu m-am putut abţine să nu rup câteva bobiţe că erau aşa frumoase. M-a atenţionat bunica dar n-am băgat-o în seamă. Ajunsă în casă m-am gândit să pregătesc şi eu ceva bun de mâncare. Am tăiat şi desfăcut bobiţele. Le-am studiat cu atenţie neluând seama la perişorii fini ce mi s-au lipit de degeţele. Nu erau bune de nimic aşa că le-am aruncat însă după un timp au început să mă usture mâinile şi mi s-au umflat puţin degetele. Nu ştiu dacă a ţinut mult senzaţia aceea supărătoare dar de atunci n-am mai fost curioasă să văd ce conţin măceşele. Când mai rup vreo crenguţă pentru ornament de toamnă am maaaare grijă.
.......
În altă ordine de idei ador ceaiul de măceşe, pe care-l cumpăr de la  farmaciile naturiste, pentru gustul acrişor deosebit şi pentru aportul de vitamina C atât de necesar în anotimpul virozelor.

miercuri, 27 octombrie 2010

 
UNFORGETTABLE
  Asculta  mai multe  audio   diverse

Întotdeauna am asociat această melodie cu toamna şi melancolia.

Melancolie învăţ să convieţuiesc cu tine căci alte zaruri n-am primit. La braţ  încet te plimb pe sub copacii ce s-au dezgolit ca să-ţi arăt cerul. Alerg cu tine încercând să întrec norii întunecaţi. Gândesc eu şi pentru leneşa de tine. Alegi doar tristele cuvinte din roiul meu de îngândurări.  Ia ce vrei!  Drum Bun! Acum sunt ocupată să gândesc mai bine pentru mine.

marți, 26 octombrie 2010

Clătite cu magiun

Mă sună soţul meu:
_Sunt la Nana la uşă şi nu răspunde.
_Sun eu la telefon, dar insistă şi tu la interfon s-ar putea să te audă.
Nana e sora mamei mele şi naşa mea de botez, asta ca să ştiţi cine sunt personajele.
........
Uite aşa stăteam  eu prin clasa aVIIa şi sunaaaam la verişoara mea la uşă cu speranţa că poate mă va auzi într-un final.
Aveam ore de atelier în fiecare miercuri dimineaţă de la ora şapte la zece iar până la amiază găsisem eu că este mai uşor să stau la ea ca să nu mai bat drumul până acasă. Bun. Consiliu de familie, lumea s-a pus de acord, am să stau două ore la Nana acasă, cu verişoara mea   care avea şi ea ore după-amiaza.
Verişoara mea stătea în ultima cameră din apartament  puteai pune tunul la uşa capitonată de la intrare că nu se auzea nimic niciodată.  Într-un final găsisem două soluţii ori ieşeam afară ocoleam blocul şi strigam din toate puterile la geam ori, dacă dădeam greş, mergem la telefonul public şi sunam. În cele din urmă, întotdeauna după multă aşteptare şi caznă pentru mine îmi deschidea uşa  calmă şi surâzătoare, mirată de încruntarea mea.
Dar ce legătură au clătitele aici, mă veţi întreba.
Cu o seară înainte mama îmi pregătea un teanc uriaş de clătite pe care le ungea cu magiun din belşug ca să nu mă duc cu mâna goală la Nana mea. Mai târziu, când ne reuneam în familie, dragul meu Nan îşi aducea mereu aminte şi spunea că mâncase în cei doi ani, clătite cât pentru toată viaţa. Şi  ce-i drept, tare bune şi pufoase mai erau clătitele acelea, n-am mai regăsit acum acelaşi gust.

luni, 25 octombrie 2010

Confuzie amuzantă

Am făcut azi o mică gafă ce mi-a amintit de o întâmplare din liceu, că tot sunt la categoria amintiri de ceva vreme. Mă pregăteam să ies pe o uşă de bloc, din acelea cu interfon, afară aşteptau să intre două persoane. Am deschis şi am ieşit eu prima, lăsând uşa deschisă pentru ei. Imediat mi-am dat seama că nu am fost tocmai politicoasă şi ,,am tresărit,, aşteptând să primesc un catalog în umăr. Aşa cum mi s-a întâmplat cu ani în urmă pe holul liceului. Ieşisem cu colega mea de la ora de sport, la intrarea în hol era o uşă rabatabilă, de partea cealaltă  un domn profesor inginer de specialitate i-a dat prioritate. Când am vrut şi eu să trec, domnul m-a împins cu catalogul de am făcut doi paşi în spate fără să vreau. Multă vreme nu mi-am dat seama de ce a făcut aşa un gest. Colega mea avea codiţe, eu eram mai slăbuţă, cu părul scurt şi în trening m-a confundat cu un băiat :))

duminică, 24 octombrie 2010

O zi superbă






A fost o zi cu mult soare, drept pentru care m-am hotărât să ies la plimbare şi bineînţeles să fac fotografii. Într-un oraş mic duminica toate drumurile duc în parc. Lume multă, mămici, bunici,  copii, cărucioare, scâncete mofturoase, căţei, buburuze, etc.dacă daţi click pe imaginile din parc şi apoi le măriţi o să observaţi densitatea de coşuri de gunoi din parc mie mi s-au părut îngrozitor de multe...aproape fiecare bancă cu coşul ei.

Nostalgii

 
Modern Talking - Cheri Cheri Lady
  Asculta  mai multe  audio   diverse

 
C.C.Catch - Heaven and Hell
  Asculta  mai multe  audio   diverse

 
Sandra - Maria Magdalena
  Asculta  mai multe  audio   diverse

 
Balade rock The Scorpions - Still Loving you
  Asculta  mai multe  audio   diverse

Îmi este dor de anii adolescenţei când aşteptam cu nerăbdare o reuniune la liceu. Reuniunea era un fel de discotecă în aula liceului,  supravegheaţi de profesori, când  bieţii de ei poate vroiau să facă altceva sâmbătă seara aveau familie iar sâmbăta nu era zi de week-end.
De discotecă nici nu putea fi vorba să ies şi să merg singură pe stradă seara. Nu eram singurul copil cu astfel de interdiciţii, mai târziu am aflat că mai erau şi alţii ca mine care sufereau că nu puteau ieşi cu colegii la discotecă sau aniversări, că baruri sau cluburi nu existau şi dacă erai prins în vreun asemenea local a doua zi se făcea careu în curtea şcolii şi erai scos în faţă. Mamă! Ce ruşine!
Vecina mea de atunci, Claudy, în ciuda interdicţiilor a plecat la discotecă. Nu vă spun. Au venit părinţii ei după ea. Ce ruşine mi-ar fi fost să apară mama şi tata să mă caute prin discotecă. Pentru ea, care era o zgâtie de fată, a fost un bun prilej de a povesti şi altora comedia.
Un coleg de-l meu îi făcea ochi dulci şi eu eram un fel de mesager. Acum l-aş pune pe domnul meu coleg la punct un-doi, că fusese grosolan cu mine şi apoi mă cunoştea când avea nevoie, dar atunci eram tare bucuroasă de parcă mie îmi trimitea bileţele. Un alt băiat îi scrisese o poezie, frumoasă. ei, bine! Claudy l-a trimis la D..., a spus că se dă mare şi vrea s-o impresioneze. 
Tot, Claudy mergea la plimbare prin parc, după ore, spunând că avea ore de specialitate, până a decoperit mama ei că de fapt ,,orele,, erau printre frunzele de toamnă Îi rămăsese agăţată de trenciul tricotat bej o frunzuliţă mică-mică cât un vârf de deget.
Întotdeauna am ţinut la Claudy şi cei doi ani de liceu cât am mers împreună dimineaţa(era cu doi ani mai mică) au fost plini de tot felul de amănunte ,,picante,,. Eram diferite ca personalitate. Eu, timidă şi ruşinoasă până şi de umbra mea, ea parcă  frică de nimic. Asta mă atrăgea la ea, îmi transmitea  curajul şi verva ei. Eu mereu gândeam îninte de a acţiona, ea părea că nu  gândeşte niciodată înainte, n-o speria nimic.
Mă mai întâlnesc cu ea foarte rar când vine pe la tatăl ei, mama i-a murit, ne salutăm şi cam atât. Poate data viitoare am s-o întreb mai multe.

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Iar ...poze


Da, iar poze.  Pentru că soarele ăsta de toamnă s-a condensat in culori spre încântarea ochilor noştri.
Nici nu-mi vine să fac altceva în afară de fotografii. Calculatorul meu e plin de sute de poze  am descoperit foarte multe şi de anul trecut. Mă miram de ce primeşte aşa greu comenzile e încărcat la maxim doar cu poze pe care nu mă îndur să le şterg şi să copiez pe CD nu am timp:) dar tot o să fac ordine într-una din zilele astea.

joi, 21 octombrie 2010


 O zi cu galben învăluitor în care nu-ţi vine să faci nimic altceva decât să te laşi dus de vânt asemeni frunzelor.

miercuri, 20 octombrie 2010

 
Stefan Hrusca - Nunta de flori
  Asculta  mai multe  audio   diverse

Amintire.... aniversare... clipe minunate... 20.10 2007

marți, 19 octombrie 2010

Pandelică

Desigur că nu aveţi de unde şti cine e  Pandelică. Pandele cum l-am botezat iniţial este un motănel, de acum, foarte isteţ, lipicios, curios şi mai ales iubăreţ de mângâieri. Având curtea plină a fost nevoie să dăruiesc şi altora astfel că am avut inspirata idee de a-l da unei doamne ce iubeşte tare mult animalele. Doamna este o pacientă de-a mea şi cu câţiva ani în urmă  căţeluşa ei nu putea să nască aşa că a luat-o în maşina cu care venea la tratament ca s-o ducă apoi la veterinar. Atunci eram la servici şi m-a înduioşat biata căţeluşă care scotea câte un schelălăit firav din vestiarul pacienţilor şi am căutat numărul unui cabinet veterinar unde a plecat  doamna, reducându-şi, chiar durata tratamentului ei, de frică să nu fie prea târziu. E o doamnă greu încercată dar cu un suflet tare bun, aşa că Pandele e tratat ca un prinţ.
De fiecare dată când vine la tratament aflăm cu toţii de năzdrăvăniile lui Pandelică. Isteţ cum e, a învăţat de îndată  de sertarul cu bunătăţi şi în fiecare dimineaţă se postează în faţa lui. Amator de mângăieri face tot felul de giumbuşlucuri pentru a capta atenţia. Se mai războieşte cu Gesie, căţeluşa de care vă spuneam, dar în rest e un fericit.
Ieri o altă pacientă m-a întrebat:
_Oare ce mai face Pandele? nu m-am mai întâlnit cu doamna să ne povestească.
Uite aşa, Pandele, a ajuns vedetă. Şi credeţi-mă, nu aţi putea să nu-l iubiţi dacă v-ar arunca o singură privire galeşă cu ochişorii săi înconjuraţi de două rotocoale negre.

vineri, 15 octombrie 2010

Din categoria amintiri

nu foarte îndepăratate, ci de acum vreo 10 ani. Vineri noaptea la Radio România Actualităţi se difuza  ,,În arşiţa nopţii,, moderatori erau Raluca Moianu şi Adrian Popescu. Aşteptam cu nerăbdare să ascult atât muzica cât şi  prezentarea moderatorilor.
La un moment dat serviciul meu era de aşa natură încât lucram şi noaptea  încât am pierdut  obiceiul de a asculta emisiunea.
Astăzi îmi permit luxul de a-mi petrece toate nopţile acasă dar ritmurile latino atât de pline de viaţă le-am lăsat în cutia cu amintiri.
Şi pentru că e vineri seara am căutat câte ceva pe YouTube:



 





Tot în acea perioadă am ascultat prima dată Shakira:

 

şi Marc Anthony:

The Point



The Point Part2

The Point Part3

The Point Part4

The Point Part5

The Point Part 6

The Point Part7

The Point Part 8

Vă mai amintiţi de micul Oblio? O poveste pentru copii dar şi pentru oamenii mari care au uitat să mai fie copii.

Un sfârşit de săptămână plăcut şi relaxant vă doresc!

marți, 12 octombrie 2010

Fleacuri

Mă sâcâie nişte amănunte de ceva vreme şi numai nu reuşesc să le vin de hac. Discuţii lungi, amăgitoare şi plictisitoare cu una sau cu alta.
,,_Astea-s fleacuri, sunt probleme mult mai grave de care să te plângi.,,
Nu  neg, există mult mai multe şi grave neplăceri decât ale mele. Dacă eu am un cui în pantof  trebuie să-l scot ca să merg mai departe sau îmi cumpăr alţi pantofi.

luni, 11 octombrie 2010

Pauză de idei

Sunt în pană de idei şi asta nu pentru că nu aş avea ci din contră prea multe idei se bulucesc şi se răsucesc în mintea mea. Asemeni frunzelor galbene ce cad aşa-s şi ,,ideuţele,, mele. Poc! şi zboară zboară. Mă cert în gând cu cineva, mă întristez, mă înveselesc şi o iau de la capăt. De ce? Pentru că mă încăpăţânez să am dreptate. Bine. Şi ce am rezolvat? Absolut nimic. Nu pot schimba părerea unora despre ce spun sau  ce gândesc  despre mine.  La ce m-ar ajuta? La nimic. Sunt lucruri pe care nu le poţi schimba oricât de multă energie ai consuma. Poţi doar să le accepţi şi să le treci undeva într-un colţ sau mai bine să le laşi în voia Domnului. 

Vă doresc o săptamănă reuşită şi ... cu idei  bune! :)

duminică, 10 octombrie 2010

Plimbare virtuală

 
Igor Krutoy - ''Without words'' Pt. 3 - ''Autumn sonata''
  Asculta  mai multe  audio   diverse

E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini şi mor şi-n mine -
Ş-au fost atât de viaţă pline,
Şi azi se sting aşa uşor.

În tot, se simte un fior.
O jale e în orişicine.
E vremea rozelor ce mor -
Mor în grădini , şi mor şi-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăşaguri de suspine,
Şi-n marea noapte care vine
Duioase-şi pleacă fruntea lor...-
E vremea rozelor ce mor.

Alexandru Macedonski_ Rondelul rozelor ce mor

Gândurile melancolice de toamnă voite sau nevoite se alungă ieşind la plimbare dar cum stropii reci m-au  ţinut în casă m-am gândit să fac un tur virtual. Vă invit şi pe voi.

waysidetreasures-sandi
Commonground-debrasvintagedesigns.
drivtommer-hus.blogspot

vineri, 8 octombrie 2010


Chris Rea_ Looking for the summer

Aş vrea să fie doar vară în sufletul meu!:)

duminică, 3 octombrie 2010

Măr înflorit


În miez de toamnă ,,unii,, se încăpăţânează să înflorească.

sâmbătă, 2 octombrie 2010

Ochii

Ochii noştri sunt o poartă între două lumi, cea din afară şi cea din lăuntrul nostru.
Dacă ochii noştri vor vedea doar partea întunecată a lucrurilor şi interiorul nostru va fi plin de umbre şi întuneric.
Dacă vedem şi părţile frumoase,  încet,  interiorul nostru va deveni mai curat şi mai luminos.

vineri, 1 octombrie 2010

Dorinţe

Îmi doresc din toată inima să mă simt bine.
_Să-mi văd de treaba mea.
_Să fac lucrurile bine.
_Să pot să ascult doar ceea ce îmi place.
_Să rămân calmă şi relaxată.
_Să ocolesc negativismele.
_Să mă iubesc mai mult aşa de perfect de imperfectă cum sunt.

Şi...cine mă împiedică? Absolut nimeni.

miercuri, 29 septembrie 2010

Apel umanitar: Maria Sentes

http://mariasentes.wordpress.com/

Maria acum are urgenta nevoie de ajutorul nostru intrucat saptamana aceasta a primit un diagnostic crud: neuroblastom ( =Tumora maligna a glandei medulo-suprarenale sau, mai rar, a ganglionilor simpatici ai sistemului nervos autonom. Este un cancer rar, dar este cancerul cel mai frecvent la copii). Diagnosticul l-am primit aseara la ora 20.00 in urma unei tomografii facute la Budimex . Cu alte cuvinte este o tumoare canceroasa care a intrat in coloana vertebrala dar nu se stie cat de adanc. Luni – 27 sept se va face un RMN la Euroclinic pentru a vedea in detaliu cat de adanc a patruns in coloana si dupa care parintii vor trimite rezultatul in Turcia sa poata afla costul estimativ al interventiei si recuperarii. Vor pleca imediat ce primesc un raspuns de la ei deoarece trebuie facuta interventia urgent pentru ca tumoarea se raspandeste foarte repede si exista riscul de paralizie.
Doctorii care au consultat-o aici, in tara, au recomandat parintilor consultatii la o clinica din Paris, iar specialistii de acolo au comunicat parintilor pretul investigatiilor/operatiei
38.000 Euro.
 In cazul in care vor decide ca nu se poate opera vor inapoia banii familiei.
Astazi, timpul a devenit principalul dusman al Mariei, intrucat in maxim o saptamana ar trebui sa ajunga la Paris pentru aceasta operatie. Insa din pacate familia ei nu dispune de aceasta suma.
Haideti sa ne mobilizam si sa donam o suma oricat de mica pentru a o ajuta pe Maria. Sta si in mainile noastre sansa la viata a acestui suflet mic si nevinovat!
Banii pot fi depusi in contul de salariu al Adrianei Sentes, contul este in RON si este deschis la
Volksbank Romania , Cod IBAN : RO84VBBU2513SM4642222790 – sucursala SMB;
  cont in EURO la
 Volksbank – sucursala Ghencea IBAN RO69VBBU2511BU4642221102.

luni, 27 septembrie 2010


Aveam chef să ascult muzică şi am găsit acest videoclip. 

Scăpare

Vroiam să fug fără să mai privesc în urmă, departe de gânduri, de nemulţumire, iritare, vorbe-n vânt. Vroiam linişte, calm, înţelegere, armonie. Ce cuvinte magice! Nici măcar luxul de a merge altundeva nu mi-l puteam permite. Am rămas şi am devenit un balon de nervi, iritare şi alte răutăţi ce mi-au rănit sufletul şi inima. Acest balon se plimba ameninţător pe lângă cei dragi speriindu-i. 
Din fericire n-a explodat pentru că într-o zi a înghiţit un cuvânt magic: Răbdare, apoi altul Rugăciune. Mmm! Ce pansament aducător de linişte! Câteva exersări la început pentru obişnuinţă apoi mai multe şi balonaşul urâcios se dezumflă neputincios.

Dar cuvintele rele stau la pândă şi-şi dau ghionturi:
_Ei, ce ne facem am rămas fără locuinţă, unde ne mai oploşim acu?
_Uite acolo o mică uşiţă, hai să încercăm.

Staţi pe loc! Pe aici nu se trece, e loc de linişte şi împăcare şi apoi n-am chef să vă primesc în gazdă, sunteţi cei mai răi chiriaşi.

sâmbătă, 25 septembrie 2010

La-la-la-li-lu-lu

 
Pasarea Colibri - Tristeti Provinciale
  Asculta  mai multe  audio   diverse

Uite aşa aveam astăzi un chef să lenevesc şi să nu răspund la nici un telefon dar nu s-a potrivit socoteala mea.
Că iarăşi am spus DA când de fapt vroiam să spun NU. Poate-mi iese data viitoare  am să-mi pregătesc discursul cu NU din timp.
 ....ştiţi ceva ? Toamna asta e minunată, am să mă bucur de ea!

vineri, 24 septembrie 2010

Episodul II

De la prima oră a dimineţii madam Protopopescu îmi spicuieşte din presa online ce consideră dumeneai a fi ştire mai importantă.
_Auzi Niţuleasco? o să fie cutremur la Lună Plină!
_Ce? mormăi eu vizibil iritată că iarăşi mă distrage de la ale mele ,,culturalisme,, vezi dragă Doamne că eu nu citesc orişice ziar.
_Când e Lună Plină? Aha! 23-24 acum.
_Azi suntem în 24, deci n-a fost nimic, poate luna viitoare, zic eu triumfătoare.
_Dar Lună Plină când mai este? mă-ntreabă ea cu o privire neştiutoare.
_Luna Plină e în fiecare lună Protopopeasco.Ce? nu ştiai?
_Ei, na! doar ştii că nu pricep la chestiile astea, spune iarăşi cu privirea de copil spăşit.
Îi dau dreptate, cine mai stă să privească luna de pe cer.  Nu faci mâncare uitându-te la lună, iar madam Protopopescu ştie ea ce ştie şi mai ales de unde cumpăr  bun şi ieftin. Că dacă mă duc eu la piaţă sigur cumpăr mai scump şi marfă de calitatea aIIa. Unde se pricepe n-am cum s-o conving.
_Hm! şi-mi citesc mai departe fraza,  aruncând coada ochiului drept şi-n pagina ei. Că, de, tre să ştiu şi eu ce mai face Bote cu Bianca sau cu Violeta.
.............................................
_Niţuleasco ţi-am adus o bombonică de la şefa, şi pune două bombonele ambalate în auriu, pe birou.
Mă învârt ce mă învărt şi desfac una, un fel de  caramea mai tare cu gust de bomboane cu lapte. Bună! hap şi pe-a doua, nu termin de mestecat şă-mi dau seama că era bomboana Protopopeascăi.
_Ştii? erau cam tari, nu cred că ţi-ar fi plăcut, zic  minciuna gogonată să maschez lăcomia mea.

joi, 23 septembrie 2010

Vorbe-n vânt

O ştiţi pe Protopopeasca? Colţ în colţ cu Piscupeasca.
Mă întâlnesc zilnic cu ea. Aprigă femeie, mărunţică şi înfiptă, nu-i treci pe dinainte. N-am ce face şi-i spun o problemă.
_Cum? pe vremurile astea tu îţi permiţi să faci aşa un lucru? Păi, vezi, dacă nu-ţi plâng copii de foame?
Mare greşeală am făcut! dintr-un mic ţânţar a ieşit ditamai elefantul. Că mi-am găsit naşul, d-acu mă află şi madam Ionescu şi tanti Niţescu şi mătuşa Aglăiţa şi soră-sa Profiriţa şi....mai pe scurt, toată lumea.
Dar între noi fie vorba nu-i mor nici ei copii de foame, îi place ei să se considere importantă că are ceva în plus faţă de mine şi, eu, vezi dragă Doamne, sunt doar un trântor fără griji, rate, copii.
Aşa e madam Protopopescu cu principii: numai ea are copii, griji, rate. În rest e femeie serioasă, muncitoare, hotărâtă. C-apoi, dacă n-ar fi aşa înfiptă îi mănâncă câinii din traistă, tot vorba ei.
Eu, dacă n-am copii, griji, rate îmi permit să mai caut stropul de magie în rutina zilnică, să fiu un căluţ verde, să scriu pe blog. A, dacă află madam Protopopescu şi de asta chiar am încurcat-o! Mă trece în rândul oamenilor care taie frunză la câini fără drept de apel.
Nedreaptă e viaţa asta! Unii au sumedenie de probleme iar alţii n-au deloc.
Să se ia de la cei cu probleme să se dea şi la ceilalţi ca să fie toată lumea mulţumită că are o problemă PUNCT

marți, 21 septembrie 2010

Obiecte magice

Ce pot să scriu despre un anume obiect ce l-am dat de multă vreme uitării. De fapt nu i-am mai acordat vreo importanţă astfel că încet-încet şi-a pierdut din puteri.
Primul obiect magic despre care am auzit a fost globul de cristal atoatevăzător al marelui vrăjitor Merlin. Să ştiu, să aflu, mai mult mi-ar fi dat nişte puteri nebănuite în faţa colegilor mei. Doar că la vremea aceea jocurile copilăriei, cărţile de la bibliotecă erau mult mai interesante pentru a mă mai gândi la vreun glob.
Aş putea trece şi cărţile în rândul obiectelor magice. Din filele de poveşti se contura în mintea ochilor mei o altă lume. Intram şi mă plimbam alături de personaje, simţeam bucuria sau tristeţea lor. Ce bucurie să-ţi poţi imagina un personaj, o situaţie, un loc!
Şi a venit şi vremea inelului Arabellei. Cum? nu ştiţi povestea? Inelul acela cu piatră fermecată, erau doar trei modele în Împărăţia Poveştilor şi care-ţi îndeplineau pe loc orice dorinţă. Aiurea! spun acum. Fantastic! spuneam atunci. Să am un asemenea inel şi aş face atâtea lucruri. Păi nu mi-a spus nimeni atunci că pentru realizarea unor dorinţe mai trebuie să munceşti, să-ţi pui mintea la contribuţie să fii perseverent sârguincios sau disciplinat să ai răbdare.
Aş mai adăuga aici şi controversatul calculator şi accesoriul său de nedespărţit internetul. Periculos de bun, Magic-click, e necesar a fi folosit cu măsură.
Şi tot nu mi-am găsit obiectul magic!

sâmbătă, 18 septembrie 2010


Memories - Maestro Ceyhun
Asculta mai multe audio muzica

Un buchet de sunete să bucure sufletul şi să încânte auzul. O melodie pentru orice anotimp şi orice stare sufletească. De eşti trist lacrimile vor aluneca pe strunele viorii, iar de eşti vesel inima-ţi se va umple de mulţumire.

marți, 14 septembrie 2010

duminică, 12 septembrie 2010

Cea mai frumoasă zi







Şi libelulelor le place aici.



Alee în parc


Vila Luminiş


La masă cu norii


Cam goală telecabina: ,,scump, scump,, ... nici telegondola nu era mai aglomerată



Piaţa Sfatului văzută din Turnul Negru


şi... binecunoscuţii mei nori

...care-i cea mai frumoasă zi? Prima zi de concediu, ultima zi de concediu, o zi cu soare sau o zi ploioasă. Răspunsul e simplu: Cea mai frumoasă zi e ziua de azi.
M-am întors dintr-un scurt concediu al nu ştiu câtelea, la Sinaia, dar nu contează. Important este că am reuşit să petrec câteva zile absolut minunate, deşi în lume şi agitaţie, departe de rutina zilnică şi alte griji mărunte. E un loc drag inimii mele, în adolescenţă am petrecut două mici vacanţe cu familia naşei mele. Revenind aici e ca şi cum aş călători în amintiri prin lumina blândă alături de oameni dragi de care îmi este un dor nespus. Locurile şi oamenii s-au schimbat în timp numai eu continui să plutesc şi să mă bucur de aceleaşi amintiri pe care i le povestesc pentru a nu ştiu câta oară soţului meu. Eu visez şi el mă atenţionează la traversarea străzii sau mă conduce pe drumul corect la destinaţie.
Fără accesoriul atât de necesar, internet, mi-am regăsit bucuria de a citi suvenirurile mele au fost câteva cărţi. Mereu m-am lăudat cu o memorie vizuală excelentă însă acum am reuşit performanţa de a nu reţine numele artistului a cărei expoziţei de sculpturi în bronz şi pasteluri am vizitat-o la Galeria Regală de la Cazinoul Sinaia. Am căutat ulterior: Ion Iancuţ ,,Bronzuri şi Pasteluri,,
Dar la casa memorială Geoge Enescu, la Vila Luminiş pun pariu că nu ştiţi cum să ajungeţi. E în cartierul Cumpătu şi dacă mergi pe jos durează cam 15-20minute, drumul pare mai scurt la întoarcere, o bucurie să treci printr-un loc atât simplu şi frumos.
Şi dacă tot îmi plac norii m-am putut bucura de prezenţa lor cât mai aproape la Cota 1400 sau Cota2000, unde i-am urmărit cum trec văzându-şi de ale lor fără să le pese de ceva sau cineva. Şi nu vă închipuiţi că nişte amatori ca noi sau aventurat acolo sus cu altceva decât cu telecabina, ruşinos dar asta e!
La întoarcere am zăbovit puţin în Braşov şi ca în fiecare an ultima zi a fost cea mai plină de soare, dar nu ca să te întristezi că s-a terminat ci ca să fii recunoscător Celui de Sus pentru noul bagaj cu amintiri.
Da, şi pozele multe ce le-am făcut cele mai multe sunt deplorabile, am să postez doar câteva mai reuşite.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...