sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Şi ce iarnă ...


De mult n-am mai simţit o iarnă cu multă zăpadă şi ger. Am privit fulgii dansând şi apoi strat peste strat din ce în ce mai gros. Aerul rece mi-a tăiat respiraţia, am alunecat şi mi-a fost frig. Alb , curat, imaculat. Îmi era dor de scârţâitul zăpezii sub tălpi. Dimineaţa când plec la servici e încă întuneric mă ţin de braţul soţului meu sunt somnoroasă, semăn cu un copil mofturos ce se ţine de mâna mamei. Pe zăpada proaspăt căzută se văd urme de paşi, alţi somnoroşi au plecat la servici doar că erau singuri. De exemplu vara nu poţi urmări paşii altor oameni. Scârţ- scârţ o urmă cu toc, altul mai mare cam patruzeci şi... unul vine în sens invers. Nămeţii au restrâns traficul ; e liber la circulaţia pietonilor în oraşul monoton spre disperarea multora.
Şi..mi-am adus aminte de desenele cu Pic pe coala dată cu cerneală din belşug, de se mirau mamele că se termină cam repede călimara.

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...