miercuri, 28 aprilie 2010

Îţi mai place să citeşti?

Dacă răspunsul tău este afirmativ Adriana te invită să citezi din cartea preferată la: Pagina 92




,, Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos zăbavă decât cetitul cărţilor,, după spusele unui cronicar moldovean( vă las pe voi să-l descoperiţi)
Agitaţie, gălăgie, ritm alert şi noi care încercăm mereu să ne încadrăm în timp. Mereu pe fugă uităm de tot şi mai ales de noi. Uităm să ne acordăm atenţie să ne ascultăm inima şi gândurile. Avem nevoie şi de linişte să ne putem ,,reîncărca bateriile,, iar lectura unei cărţi este una din cele mai simple şi la îndemână modalităţi de a ne simţi bine.

duminică, 25 aprilie 2010

marți, 20 aprilie 2010

Doctorul copacilor

Cherry Flower: Woody Woodpecker

Postarea lui April mi-a adus în minte o întâmplare petrecută în apropierea casei mele. Cineva avea în curte un cireş bătrân. La un moment dat a hotărât, probabil, că cireşul nu-şi mai avea rost şi a hotărât să-l taie. Numai că l-a tăiat într-un fel care să-i aducă oarece folos. A tăiat coroana mare şi bogată lăsând trunchiul şi un ciot, două din ramurile mai puternice pe post de stâlp pentru bolta de viţă de vie. Zis şi făcut! Ce face omul în curtea lui e doar treaba lui. Trunchiul ciunt a devenit sprijin pentru barele grele din fier. Omul gândise că în scurt timp trunchiul lipsit de coroană se va usca. Numai că socoteala omului nu s-a potrivit cu cea a naturii.
Într-o dimineaţă de primăvară am auzit: Toc-toc şi iar Toc-toc-toc. Am scos capul pe fereastra deschisă să văd ciocănitoarea. Pasărea cu moţ roşu se plimba pe trunchiul schilodit. Toc-toc, toc-toc stătea puţin şi iar toc-toc-toc, toc-toc-toc.
În anii următori am auzit sau am văzut de nenumărate câte o ciocănitoare inspectând trunchiul de cireş. Cert este că la un moment dat am observat că cireşul ciunt are o nouă coroană. Mi-am reamintit apoi de micuţele ciocănitori şi nu m-am putut abţine să nu mă întreb: Cum au simţit oare micile ciocănitori că în cireşul mutilat mai există o pâlpâire de viaţă?
Natura are multe necunoscute pentru oameni şi poate că nici nu suntem vrednici să le aflăm, odată ce acţionăm cu atâta ură împotriva ei.

vineri, 16 aprilie 2010

Alte amintiri....

Jim s-a iubit cu Lola un timp. Destul cât să afle nevasta. Au fost binevoitori care au binevoit.
Lola este o blondă cu personalitate. În ciuda a ceea ce se crede despre blonde, Lola are creier şi este o prezenţă interesantă. Am avut multe intersectări cu scântei, dar nu-i port ranchiună. Drumurile noastre nu mai sunt comune de multă vreme. Fiecare a plecat să-şi caute fericirea în altă parte. Jim a plecat primul în braţele Donei, prietena Lolei. N-am înţeles alegerile lui Jim şi cred că nu este nimic de înţeles. El, mereu în căutarea fericirii, a plecat apoi peste mări şi ţări.
Lola şi Dona nu şi-au mai vorbit, n-aveau ce.
Nemaiputând îndura tristeţea şi amărăciunea Lola a ales depărtarea. Început greu şi umilitor dar izbânda frumoasă. L-a cunoscut pe Mike şi cred că este fericită. Nu ne-am mai întâlnit, în scurtele sale vizite are priorităţi mai importante.
Dona a rămas aici. N-am avut curaj să deschid un subiect delicat şi cred că nu-i problema mea să judec.
Am trăit alături de Lola, Dona, Jim şi alte persoane o perioadă frumoasă şi fără griji negândindu-mă atunci că vom ajunge atât de înstrăinaţi unii faţă de alţii.
Noi, oamenii avem posibilitatea de schimbare şi evoluare si de cele mai multe ori evoluarea se face prin îndepărtarea faţă de cei dragi.



joi, 15 aprilie 2010

Eşti razna!

Cine? Tu, sau cei care te judecă?

E neplăcut să afli că esti judecat de o persoană sau un grup de persoane. N-ai nici măcar şansa de a te apăra. Neadevăruri sau exagerări pe care nu le poţi combate.
Poţi schimba aceste păreri? Nu ştiu. Poate.
Prejudecăţi sau idei preconcepute. Şi atâta vreme cât cineva, nici măcar, nu se străduieşte să aibă o părere proprie ci împrumută prejudecăţile altora chiar cred că nu mai are rost să încerc să-i schimb părerea greşită ce şi-a făcut. Să şi-o poarte sănătos că poate-i ţine de cald iarna şi de umbră vara.

miercuri, 14 aprilie 2010

Sunt un cal verde

Multă vreme am purtat ochelari de cal. Adică ochelari care te fac să priveşti doar înainte.
Am crezut că mergeam întotdeauna în direcţia bună şi că eram cel mai bun. Până intr-o zi când ochelarii mei s-au rupt. Am descoperit că există mai multe direcţii şi eşti liber să alegi.
Am mai observat că nu toţi oamenii sunt la fel. Unii sunt buni şi-ţi face plăcere prezenţa lor şi au mereu un cuvânt bun sau o vorbă de încurajare. Alţii sunt indiferenţi faţă de tot şi toate. Mulţi sunt ironici şi orice îţi spun pare a fi o remarcă făcută anume să te atingă.

_Prea mult gândeşti! am primit un răspuns

_Păi, îmi place să mă gândesc şi la alte lucruri decât cele care mă împing doar spre rutină.
Descopăr lucruri noi şi vreau să vi le arăt şi vouă să le împart cu voi.

_N-avem nevoie de oferta ta! Noi avem lucruri mai serioase la care să ne gândim şi nu la cai verzi pe pereţi.




Asculta mai multe audio Muzica

luni, 12 aprilie 2010

Cafeaua de dimineaţă

...merge întotdeauna cu o bârfă bună, îndulceşte aroma. Personajele sunt din categoria numită: GAIŢE dar ca să nu se simtă anonime vor căpăta câte un nume: Nuşa personaj care vorbeşte continuu şi se crede cea mai importantă, Angela femeia care trece drept virtuoasă dar cu limba veninoasă şi a cărei unică plăcere este să facă glume pe seama tuturor şi de aici nu putea să lipsească Clementina drăguţă în felul ei dar mereu în companii nepotrivite.

În biroul mare şi luminos cele trei îşi beau cafeaua mândre că sunt primele la semnat condica.
Cafeaua este bineînţeles de împrumut: am luat două linguriţe de la tanti Cleo . Ele sunt femei cu obligaţii, casă, rate, copii n-au de unde 0,50 bani pentru un pliculeţ de ness sau 3 în 1.
Sunt rea! Dar am observat acelaşi împrumut câteva zile la rând.

...Aţi auzit fetelor Sofia iar a greşit proiectul. Păi, ea nu ascultă niciodată de nimeni. Ce-i pasă n-are obligaţii ca noi, casă, rate, copii îşi permite_ zise privind în cană Nuşa.
Tot noi suntem cele mai bune şi mai expeditive la rezolvarea proiectelor completă Angela. N-ai văzut-o pe Florina de câte ori citeşte dosarul înainte de a se apuca de treabă. Eu n-am timp să stau să citesc eu acţionez direct. Eu fac trei dosare până începe ea unul.
Florina este una dintre colegele mai vechi recunoscută pentru eficienţa cu care rezolvă şi descâlceşte problemele mai complicate. Stă la birou până rezolvă un dosar, nu fumează şi nici nu iese la o pauză de bârfă cu celelalte şi astea le face să fie pornite împotriva ei; ba mai scapă câte o răutate şi lui tanti Cleo. Tanti Cleo este şefa de birou, cândva imparţială cu subalternii de ceva vreme a început să plece urechea la bârfe şi să judece faptele celor ce mai greşesc prin prisma celor povestite de alţii.

Discuţia aprinsă este întreruptă de telefonul Nuşei. Are o sonerie de se aude pe o rază de 200metri distanţă. Este abia primul telefon pe ziua în cauză, pentru că sună şi primeşte telefoane de cel puţin 10-15 ori pe zi. Pentru ea telefonul este o prelungire a mâinii, i-am sugerat cândva să-şi implanteze un celular în loc de creier că şi aşa nu gândeşte prea mult. Importantă nevoie mare, Nuşa nu-şi poate începe ziua dacă nu trece prin biroul lui Cleo să dea raportul de dimineaţă.
Am devenit mai îngăduitoare cu ea, chiar n-aveam ce să mai cer şi eu. Avea destule pe cap: casă, copii, rate.
În mica gaşcă de gaiţe nu eşti considerat a fi în rândul lumii dacă nu ai măcar o rată la bancă pentru LCD sau cine ştie ce bucată de gresie pusă în nu ştiu ce balcon. Sunt mereu la întrecere care cine şi-a mai cumpărat.
Angela mă abordează direct cu un
_ Neaaţa lung şi o grimasă care pentru ea reprezenta chipurile un zâmbet. Sunt cam obosită de dimineaţă, o indigestie m-a chinuit peste noapte şi cearcănele coboară până spre gură. Abia aşteaptă să-i dau o replică, dar nu am cuvintele la mine răspund doar:
_Bună dimineaţa! şi îmi văd de treaba mea.
Dezamăgită de scurtimea dialogului, Angela se întoarce către gaşca ei spunând:
Măi, dar chef de muncă are şi Dary în dimineaţa asta! chipurile plină de compasiune pentru figura mea amărâtă.
Este doar începutul unui lung şir de complimentări şi de intrat în vorbă căruia trebuia să-i fac faţă într-o zi.
Asta nu pot să pricep: de ce nu eşti lăsat în pace atunci când nu ai chef de vorbit aiureli sau nu te simţi bine. Dar intrarea brutală în infimul spaţiu de care te bucuri într-o colectivitate e un joc al plăcerii altora. Altora a căror singură plăcere şi mai ales satisfacţie este să-ţi arate ţie morocănosul că de fapt tu ai o problemă : Nu ştii de glumă! Sau eşti un inadaptat.
Mulţumesc! Ştiu cum sunt. Voi ştiaţi că sunteţi GAIŢE? Vorbiţi mult şi fără folos!......

sâmbătă, 10 aprilie 2010

În fiecare primăvară





Momentul înmuguririi şi apariţiei florilor mă fascinează. Urmăresc cu frică, parcă, primele semne de verde pe ramuri, seara gândindu-mă, ca peste noapte, să nu vie iarăşi frigul hain şi să-mi fure bucuria. Încet pentru mine, dar în ritmul ei, natura îmi ofera an de an acelaşi spectacol, dar de fiecare dată mai frumos şi mai uimitor. Petalele fragile rezistă atât cât să-mi încarc retina cu amintiri. Şi zarzărul şi corcoduşul şi mai elegantele magnolii sau măreţul castan îşi aşteaptă cuminţi rândul în prim plan. E momentul să ies din închisoarea gândurilor reci şi să mă împrietenesc cu alte gânduri. Gânduri albe şi verde crud şi vesele şi senine....

joi, 8 aprilie 2010

Poate


...într-una din zile îmi voi cumpăra un aparat foto. Să fac şi eu fotografii reuşite pentru blogul meu. Poate, dar nu promit. Am o părere aparte despre toată acumularea de,, jpeg DSC0...52,,. Să nu mă înţelegeţi greşit. Îmi plac fotografiile, ca amintiri, ca evocare a unor momente plăcute. Mă înduioşează fotografiile alb-negru cu margini dantelate şi pe care le trec la categoria ,,Amintiri de la...Sinaia, Govora, Mamaia,, ... etc. Îmi plac fotografiile vechi pentru că ,,au suflet,, poartă amprenta celui care le-a prelucrat. Imagini din trecut le porţi în gând sau le atingi deschizând albumul prăfuit.
Azi nu le mai port eu le stochez în memoria digitală. Nu mai sunt palpabile. Câtă hârtie fotografică aş consuma? şi cât spaţiu ar fi necesar pentru depozitare?
Şi tot aşa până o să-mi stochez şi propria memorie tot în memoria digitală.

sâmbătă, 3 aprilie 2010


VĂ DORESC TUTUROR SĂRBĂTORI PASCALE ÎNCARCATE DE LUMINĂ, BUCURIE, SPERANŢĂ!

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...