marți, 18 mai 2010

Dulceţuri

sursa foto:flickr

Când trăia bunica mea luna iunie era în întregime dedicată dulceţurilor şi compoturilor de cireşe sau vişine. Aveam cireşe pentru mâncare de mai, roşii mari şi cărnoase sau galbene în formă de inimioare dar şi soiuri pentru dulceaţă roz-amare sau negre- amare. Surplusul se vindea în piaţă sau prin vecini. Toată familia mama, tata, bunica, bunicul şi copilul erau antrenaţi în această activitate. Cireşele se culegeau se cântăreau şi apoi se dezghiocau. Reţeta şi cantităţile se respectau cu stricteţe. Şi acum ţin minte: la 3kilograme de cireşe se puneau 2kilograme de zahăr. Într-un lighenaş emailat( bunica mea l-a botezat captar) se puneau la fiert fructele dezghiocate împreună cu zahărul. Întâi la foc mic până se topeşte zahărul şi se spumează. Apoi la foc mai tare, dar nu foarte mare până se încheagă siropul. Când este aproape gata se adaugă lămâia feliată şi zahărul vanilat. Ştii că este gata când siropul picurat pe o farfuriuţă nu curge. Poate reţeta vi se pare pentru o cantitate mare, dar dulceaţa de cireşe roz amare sau negre era mândria bunicii şi de multe ori musafirii ce veneau pe la noi primeau câte un borcănel de dulceaţă. Bunica considera dulceaţa un medicament şi nu de multe ori când mergea în vizită nu cumpăra cicolată lua un borcănel de dulceaţă sau compot.
Anii au trecut acum eu sunt femeie la casa mea. Credeţi că am făcut dulceaţă? Nici gând. Întâi a fost programul meu prea încărcat(ture de noapte, de zi) oboseală apoi este mai uşor să cumpăr de la supermarket. N-am moştenit bucuria bunicii mele de a face un lucru cu mâinile mele am devenit unul din mulţii cumpărători, regret dar nu-i târziu să-mi reamintesc cum se face dulceaţa. Luna iunie se apropie şi în plus voi avea câteva zile libere.

6 comentarii:

adriana spunea...

si un borcanel il pui la posta pentru mine

April spunea...

Nu, nu-i tarziu niciodata.
Abia astept ciresele amare sa ma delectez intr-o dulceata de vis....

darry.anna spunea...

Buna fetelor! Azi am fost de servici si n-am avut timp nici sa respir.:)
Mmm! Si ce parfum aromat se imprastie cand fierbi dulceata. Si bobitele de chihlimar aliniate mai apoi in borcanele. Un adevarat regal.

adriana spunea...

mi-ai facut pofta....si merge bine dulceata de cirese cu clatite pufoase vanilate

darry.anna spunea...

@Adriana lungeste pofta pana se face dulceata!:-))

adriana spunea...

a meritat asteptarea; eu am zis un borcanel si tu ai pus ditamai borcanul...buuuuna de tot si placuta la vederea...ai nota 10 cu trei de plus

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...