luni, 17 mai 2010

Îmi este dor

de o anumită perioadă a vieţii mele. Nu foarte îndepărtată, 7-8ani în urmă. Sunt o persoană timidă şi nu mă dau în vânt după socializare. Colectivul de oameni cu care lucrez în prezent sunt familia de 11ani, desigur au mai fost între timp şi plecări şi noi intraţi, dar majoritatea suntem nucleul care s-a format la început. Cu bune şi rele. Am fost norocoşi, atunci când ne-am început activitatea aveam vârste apropiate25-30ani. Cele mai multe eram necăsătorite, acum majoritatea au copii la şcoală. Începutul a fost greu şi multă muncă dar eram mai vesele şi mai apropiate. Diferite personalităţi mereu diferende care apoi se uitau pentru a face loc altora. Glume sau ironii toate trec. Mereu m-am considerat norocoasă că am putut să mă integrez şi să rezist atâta vreme într-un colectiv. Am fost răutăcioasă şi de multe am fost ţinta glumelor, dar nu regret decât transformarea care ne-a îndepărtat. Uneori sunt atât de supărată şi nu le înţeleg comportamentul, au şi ele problemele lor. Sunt şi eu ciufută, mă simt bine să le încurajez dar dacă nu mă ascultă ci mă ridiculizează le trimit naibii pentru o vreme, până îmi trece supărarea. Ne-am schimbat. Să fie apropierea cifrei 40 pentru cele mai multe dintre noi. Oamenii se schimbă şi nu întotdeauna în bine. Unele aspecte mă deranjează, dar încă aleg să fiu îngăduitoare. E greu exerciţiul acesta al toleranţei. Nu pot da timpul înapoi apreciez multele amintiri plăcute alături de colegele mele. Când cele urâte mă agasează le fac povestioare. Exersez ironia. Mi-ar fi greu să o iau de la capăt în alt colectiv, probabil nu aş mai putea să pun atât de mult suflet. Aici e o parte şi din viaţa mea.




Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...