vineri, 14 mai 2010

PovestioareII

Complot

În familia Ioneştilor există o mică diferenţă în materie de confesiuni religioase. Domnul Ionescu merge mai des la biserică şi ar dori să-l însoţească şi George, numai că mama nu prea este de acord.
Aşa că a găsit soluţia: George pleacă în fiecare sâmbătă seara la bunici şi se întoarce duminică la prânz.
Foarte mândră de izbânda sa doamna Ionescu a ţinut să ne împărtăşească şi nouă această uimitoare experienţă că poate învăţăm şi noi ceva. Eu cu siguranţă NU, din prostie n-ai ce să înveţi.

Ajutor

Mărioara a fost colega noastră până acum un an. S-a stins după o luptă cruntă cu cancerul. Singură şi neprimind pe nimeni să-i aline suferinţa şi inima uscată de durere.
Ţin minte ce mândră era de fata ei şi că ar fi vrut să urmeze medicina.
Destin frânt înainte de a porni în viaţă, la nici 19 ani fata Mărioarei a trebuit să aleagă să urmeze altă facultate şi nu medicina. Cine s-o întreţină?
Am vrut să mai strângem uneori câţiva bănuţi să-i trimitem fetei. Dar, ţi-ai găsit! Cu toatele au obligaţii şi rate de unde să mai dea şi altora. Foarte bine putea să fie copilul oricăreia dintre noi, Mărioara a fost printre noi vreme de 10 ani, nu era o străină.
Ce pretenţii să mai am să le cer oamenilor de lângă mine să adunăm un mic ajutor pentru copii bolnavi de prin cine ştie colţ de ţară.
Într-adevăr cheltuieli sunt multe şi obligaţii faţă de propria familie dar poate 1leu poţi da sau măcar o vorbă bună poţi spune că asta nu te costă. ,,Iar citeşti blogurile alea! Vai cum poţi să citeşti aşa ceva?,,
Bine că puteţi citi voi Can-can în fiecare zi să nu pierdeţi nici un amănunt picant! îmi spun în gând şi merg mai departe.

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...