sâmbătă, 26 iunie 2010

Impactul cărţilor asupra mea

Am găsit pe blogul Claudiei o leapşă cu subiect interesant: Impactul cărţilor asupra mea
M-am gândit că aş putea avea multe chiar foarte multe de povestit despre cărţi.
Copil bolnăvicios şi cu numeroase interdicţii la joacă, am descoperit în cărţi nişte prieteni minunaţi, prieteni care mi-au arătat o lume în care pot visa şi pot face ce vreau. Poveşti cu fete de împăraţi şi zmei sau eroi de legendă.
Primele cărţi care au ajuns în mâna mea au fost vechile manuale ale vărului meu mai mare. Nici nu mergeam la grădiniţă, şi nu vă gândiţi că am fost copil precoce. Nu, nici gând. Băiatul făcuse ordine şi s-a gândit că nu mai avea nevoie de ele şi aşa au ajuns pe mânuţa mea. Bietele de ele ce mâzgălituri şi foi rupte au avut. Era în special o carte groasă cu coperţi cartonate , vişinii, manualul de limba română de clasa a VI-a, l-am păstrat până am ajuns şi eu în aceeaşi clasă. Aveam un locşor la oglindă unde mă aşezam şi sporovăiam cu cartea în faţă. Chipurile citeam, literele nu însemnau nimic pentru mine. La şcoală am învăţat să citesc şi primele mele cărţi au fost cele primite ca premiu la sfârşit de an.
A trebuit la un moment dat să avem şi lectura obligatorie. S-a dus bunicul în oraş cu lista mea la librărie. Ce să găseşti pe atunci? dar doamna drăguţă de acolo l-a îndreptat spre biblioteca judeţeană. A doua zi am mers, tot cu bunicul şi mi-am făcut fişă la bibliotecă. A fost şansa mea, ca mergând cu cărţile la bibliotecă să explorez oraşul. Tot în acea perioadă descoperisem că pot să economisesc şi bani. Economiile din puşculiţă tot pentru cărţi erau. Ce prăjituri! nu obişnuiam, iar îngheţată ştiam că imediat făceam gâlci.
Cărţile au fost poarta spre visare, deschidere. Desopeream prin intermediul lor o lume minunată.
,,Fata Împăratului Roş, Basmele lui Petre Ispirescu, cărţile din Biblioteca Pentru Toţi, legendele scrise de Al. Mitru.
Basme populare engleze, unde am auzit prima dată de spiriduşi şi de vrăjitorul Merlin. Tristele povestioare scrise de Aziz Nesin, dar care totuşi îmi erau foarte dragi. Domnul Vucea şi Domnul Trandafir(să vă văd ,care sunt autorii? :)) a căror imagine o asociam cu cea a unui domn învăţător de la şcoala 1 care era şi bibliotecar(am avut şi aici fişă, dar domnul era tare sever).
Mai târziu prin clasa a VIIa am descoperit descrierile din natură ale lui Sadoveanu( Valea Frumoasei) şi Calistrat Hogaş( mai ştiţi pe cine botezase autorul: Pisicuţa mea?).
Şi m-am amuzat copios cu personajele lui Eduard Jurist: Biba, Bibane şi Babacu. Pentru că aveam o colegă care-mi plăcea la şcoala nouă, i-am adus şi ei cartea, dar a prins-o profesorul de sport într-un moment nepotrivit şi a confiscat-o. Ciudat profesor, sau a citit-o şi i-a plăcut :)
La liceu am avut dirigintă profesoara de limba română. N-am excelat, dar tot citeam cu plăcere şi mult. La un moment dat doamna bibliotecară a liceului, mama unui coleg de clasă, mi-a atras atenţia că iau şi cărţi care nu sunt în programa şcolară, şi suntem în perioada tezelor. Exact atunci când aveam programul mai încărcat citeam ceva şi parcă rezolvam mai bine totul. revenind la doamna dirigintă, de dragul ei am fost la fază pe liceu a olimpiadei de limba română. cu ce drag am învăţat Eminescu. Făceam fişe la sala de lectură, cred că am avut câteva kilogame bune de plicuri cu fişe, îmi pare rău că am făcut ordine mai târziu şi am considerat că nu mai am nevoie de ele.
Şi după terminarea liceului am continuat să citesc, dar mai puţin. Din primul salariu am cumpărat un braţ de cărţi. Primul serviciu era în apropierea unei librării şi cum aveam o clipă liberă îi ceream voie şefului să merg la librărie.( ce copil eram!)
Cărţile mi-au fost cei mai buni prieteni. Mi s-a întâmplat de multe ori să intru în librărie şi să găsesc exact cartea de care aveam nevoie la acel moment. O carte din care să iau nişte cuvinte bune, să regăsesc o speranţă sau să învâţ ceva nou.
Nu mai citesc aşa mult ca în copilărie şi îmi pare rău că am pierdut acest obicei, dar niciodată nu este târziu să faci ceea ce îţi place.

luni, 21 iunie 2010

miercuri, 16 iunie 2010

O minunăţie


Sunt trandafirii aceştia roz. Îi urmăresc de mai multe zile şi îmi bucură privirea. Azi mi-am luat inima în dinţi şi i-am fotografiat, chiar dacă cu telefonul tot răzbate luminozitatea lor.

Buline negre, buline roşii

Copil singur la părinţi îmi plăcea grozav de mult să merg la grădiniţă. Ce-i drept am mers şi mai târziu , cam pe la cinci ani, când bunica aflase de la o vecină că nu voi fi primită la şcoală dacă nu am dovada că am fost la grădiniţă. Adevărat sau nu, cert este că am luat cunoştinţă cu un loc nu chiar plăcut. Fiind mai măricică, am mers la grupa mijlocie de prima dată, nu puteam înţelege atunci de ce mai erau copii ce plângeau după mamele lor şi pe unii chiar nu era nici un mod de a-i potoli.
Îmi plăceau teribil uniformele acelea bleu spălăcit cu fundiţă roşie, şi ce mândră eram că aveam poşetuţă de lac cu fermoar. Bucuria mea nu a ţinut puţină vreme pentru că eram bolnăvicioasă şi aveam un ,,apetit,, exagerat pentru amigdalită pultacee care se vindeca doar cu penicilină injectabilă(sic). Aşa că bunica, miloasă, luase hotărârea să mă trimită la grădiniţă doar atunci când i se părea că nu era prea frig sau ger dimineaţa. Dramă mare, lacrimi, dar peste hotărârea bunicii nu puteam trece. ,,Tovaraşa,, educatoare n-avea de unde să ştie motivul real pentru care lipseam şi atunci când veneam la program mă anunţa că am primit bulină neagră. Îmi plăceau grădiniţa şi copiii dar pe tovaraşa nu o înţelegeam şi nici ea pe mine. Poezii n-aveam când să învăţ, dar tot am uimit-o când am recitat o poezie. Era spusă de una din preferatele ei şi probabil că auzind-o mai des am învăţat-o şi eu. Nu ştiu dacă mi-a dat bulină roşie, nu contează, în mintea mea de atunci a fost bucuria că i-am produs o mirare. Mai târziu am avut norocul să mă recomande unei doamne învăţătoare deosebite.
Mă speriau două lucruri: uşa de la intrare, care era greoaie şi strâmbă şi nu se deschidea bine decât împinsă cu o forţă ce nu o posedam, şi toaleta turcească cu uşa fără clanţă unde riscai să rămâi captiv.
Memoria m-a salvat încă odată. Pentru că îmi plăceau copiii le reţineam şi numele, ba chiar şi pe ale celor din cealaltă grupă.
Într-o dimineaţă înnourată o fetiţă a împins uşa toaletei şi am rămas înăuntru. De obicei se găsea un copil care s-o anunţe pe ,,tovarăşa de servici,, ce avea clanţa de rezervă, dar atunci nu ştiu ce s-a întâmplat că n-a spus nimeni nimic. Am strigat, cine să audă, era distanţă până la clădire. Am plâns, mi-am făcut şi rugăciunea:). Mi-a venit ideea să mă aburc până la gemuleţ. Tocmai atunci treceau un băieţel din cealaltă grupă şi o altă educatoare. N-am strigat la doamna ci l-am stigat pe băieţel:
_,,Dragoooş, cheam-o pe tanti Aneta să mă scoată din veceu!,,
:) Dacă aşa ştiam eu că se spune, ce vreţi acum? Tanti Aneta era femeia de servici, avea o figură tare blândă şi nişte ochi albaştri deosebiţi. ,,Tovarăşa,, striga uneori la noi dar tanti Aneta avea o voce calmă şi toţi copiii o iubeau.
Am fost câteva zile vedetă, apoi mi-am văzut mai departe de ale mele.
Şi cu buclucaşa uşă s-au luat măsuri.
Când spun că n-o înţelegeam pe ,,tovarăşa,, de ce-mi punea buline negre spun bine. Stăteam mai mereu lângă un copilaş care se născuse cu un defect la mânuţa dreaptă, nu putea ţine creionul foarte bine. Desenele şi foile lui cu liniuţe nu erau tocmai perfecte, se vedea că se chinuie bietul de el. Şi totuşi tovarăşa nu era mai indulgentă cu el, era ca şi mine mereu abonat la bulina neagră.
Grădiniţa este şi acum în acelaşi loc, clădirea e renovată şi mai mult ca sigur toaletele sunt acum în interior. Uşa cea mare şi strâmbă a dispărut demult, acum intrarea se face prin faţă.

luni, 14 iunie 2010

Ce aduce vorba bună?

Aduce replici dure. Aşa că mai bine tac şi-mi văd de treaba mea. Mă laud când spun că îmi place să spun o vorbă bună sau să încurajez pe cineva. Omul care-şi spune necazul nu are nevoie de sarcasmul şi ironia mea. Îmi pot permite să fac glume cu cei foarte apropiaţi.
Numai că uneori aşa zisa mea vorbă bună nu valorează nimic. Zilele trecute încercând să încurajez o colegă tare amărâtă în privinţa vremurilor şi ratelor spunând:
,,Încearcă să gândeşti pozitiv! Încearcă să te rogi!,,
Replica ei a fost pe măsură:,, Fericiţi cei săraci cu duhul...,,
Drept este că eu am greşit că mi-am permis să-i dau un sfat.
Cine sunt eu ca să-mi permit să spun o vorbă? Un simplu om. Dar dacă mă ia gura pe dinainte să se mândrescă ce vorbe bune spune. Am să învăţ să tac? Cam greu, dar merită exersat.
Altădată, tot aşa încercând cu vorba, răspunsul a fost: ,, Îţi permiţi să faci cutare lucru pentru că nu ai copii şi nu ştii ce înseamnă să ai obligaţii,,
Păi, nu este clar că e absolut necesar să-mi văd problemele mele fără a-mi mai provoca alte neplăceri.
Tăcerea aduce cu ea şi o linişte de care am nevoie. N-o să-mi mai consum energia în interminabile tânguieli şi văicăreli.

sâmbătă, 12 iunie 2010

Ce mică-i vacanţa mare!


Asculta mai multe audio Muzica

Cel mai şi mai mult la şcoală mi-au plăcut vacanţele. Îi invidiam pe profesori pentru că ei nu aveau teme de făcut pe timpul vacanţei şi chiar mă gândeam ca atunci când voi fi mare să fiu profesoară tocmai pentru a mă bucura din plin de vacanţă. Nu s-a nimerit,am cu totul altă meserie. Şi alt motiv pentru care mi-ar fi plăcut să fiu profesoară: eşti mereu în contact cu copii sau adolescenţi şi nu ai timp să te plictiseşti sau să îmbătrâneşti urât. Idealist şi nerealist. Privind din afară orice meserie este frumoasă, abia când ajungi să o practici te confrunţi cu toate aspectele ei plăcute şi neplăcute.

miercuri, 9 iunie 2010

Plăceri de iunie





sau cum să îmbini utilul cu plăcutul.

Scriam într-o postare anterioară despre activităţile de altădată ale lunii iunie. Eu participam doar cu degustatul pentru că mereu eram fie la şcoală fie aveam câte un examen. Mai târziu când am început să lucrez lipsa timpului era o scuză. Anul acesta a intervenit o mică schimbare de program: câteva zile de concediu. Şi a fost necesar să-mi găsesc nişte activităţi plăcute. Trandafirii m-au aşteptat cuminţi şi parfumul lor minunat a făcut să mi pară mai uşoară operaţiunea migăloasă de separare a petalelor.
Căutând şi alte detalii ale preparării dulceţii de trandafir am găsit o reţetă cu tot cu imagini aşa ca pentru amatori ca mine, aici

A, şi despre fragi să scriu, cum au migrat de la vecin. Acum câţiva ani domnul a săpat în grădină şi a aruncat lângă gard buruienile. Printre ele s-au aflat şi câteva fire de fragi , care,plăcându-le umbra s-au stabilit şi înmulţit în grădina mea. Zilele astea fiind în căutare de reţete am dat şi de reţeta de dulceaţă de fragi aici. Mi-am zis: Ia să văd ce mai fac fragii din grădină ,poate am de o porţie de dulceaţă.
Şi uite aşa pe vremurile astea, că nici nu vreau să mă gândesc, adună omul provizii în cămară.

vineri, 4 iunie 2010

În rândul lumii

Fii şi tu în rând cu lumea! Una din expresiile pe care nu le-am înţeles niciodată. Care-i rândul lumii? Şirul indian şi negânditor unde fiecare copiază pe celălalt din lene de a nu încerca să fie original. Iaca, io tanti M. nu vreu să fiu în rând cu lumea. N-am chef!

miercuri, 2 iunie 2010

Cutia cu daruri


Adriana ne invită să deschidem Cutia cu Daruri .
Fiecare sertar are cheia potrivită: un simplu click. Alegeţi darul care vă place cel mai mult. Şi nu uitaţi să dăruiţi şi voi la rândul vostru. Un gând, o rugăciune, o vorbă bună sau un bănuţ.
Într-o vreme când trebuie să fim atenţi la cheltuieli şi vigilenţi faţă de toate lucrurile care ne ies în cale e destul de greu să păstrezi o inimă curată şi încrezătoare. Cu câteva săptămâni în urmă am trimis câţiva bănuţi unei persoane bolnave. Nu aveam decât numărul de cont fără alte date personale; domnişoara de la ghişeu m-a întrebat dacă o cunosc pe respectiva persoană şi mi-a spus să fiu atentă să nu fiu înşelată. Mi-a părut tare amuzant sfatul ei iar data viitoare când mai trec pe la bancă am să-i dau şi ei adresa Cutiei cu Daruri poate găseşte şi ea ceva pe placul ei.

Nu uita să vizitezi şi Clubul DARDINDAR

Click

La distanţă de unul sau mai multe clickuri am găsit o trupă folk şi câteva piese absolut minunate.

Pasiuni Pe Corzi


Asculta mai multe audio Muzica

Când vreau să aflu ce se mai întâmplă prin oraşul meu dau click
4Botosani

marți, 1 iunie 2010

O lume minunată!


Asculta mai multe audio Muzica

La Mulţi Ani Copii! Să fiţi mereu fericiţi şi iubiţi!

Poate e un pic prea banală melodia, dar tare mult mi-a plăcut când eram copil. Undeva într-un ungher mai stă pitit un copil bălai care mai visează la o lume minunată.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...