marți, 27 iulie 2010

Fotografia buclucaşă


Din copilăria mea am doar câteva poze. Nici nu se găseau prea multe aparate de fotografiat pe atunci şi nici nu te duceai la fotograf doar aşa ca să te pozezi pentru mai târziu. De mergeam în vreo staţiune sau la mare exista mereu un fotograf ambulant ce câştiga şi el o bucată de pâine. Şi tare frumoase erau fotografiile, chiar dacă erau alb-negru aveau parcă mai mult suflet. Fotografia de care vă spuneam cred că este una din primele din copilăria mea. Îmi amintesc de rochiţa portocalie ce a fost favorita mea o vară întreagă, chiar de era cald afară.
Mereu mă ţineam după bunicul meu. La vremea aceea bunicii cu care am locuit în aceeaşi casă creşteau câteva oi. Era necesar ca bunicul să adune din vară fân pentru hrana de iarna. În mahala erau destule curţi unde creştea iarbă şi proprietarii o dădeau pe un preţ de nimic pentru că altfel tot se irosea.
Am ajuns astfel şi la biserică, mai ales că Părintele de atunci era şi oleacă de neam cu noi. Unul din băieţii lui era însurat cu sora tatălui meu. Tare frumos era în curtea bisericii, iarbă până la brâu, un nuc mare şi bătrân cu umbra numai bună pe căldură. Cred că în ziua în care a fost făcută poza iarba cosită deja se uscase pentru că bunicul are în mână coada unei greble uriaşe. Domnul bătrân din mijloc avea optzeci de ani atunci şi era un profesor ce stătea în gazdă. Ce materie predase, nu ştiu, dar îmi amintesc că singura lui avere era o cameră plină de cărţi. Domnul celălalt chiar nu ştiu cine este , el a venit cu persoana care ne-a fotografiat.
Asta este una din primele amintiri din perioada copilăriei mele. Este ca şi cum m-aş cufunda într-un glob şi aş pluti printre frânturile de imagini. Tot în acea vară şi tot în curtea bisericii am văzut la un moment dat o domnişoară cu păr negru care picta pe un şevalet, dar eram atât de ruşinoasă că nici să-i spun cum mă cheamă n-am reuşit.

Şi de ce am spus că-i fotografia buclucaşă? Tot atunci am beneficiat de primul meu portret, acesta a fost înrămat. Însă fotografia de grup a ajuns mult mai târziu în atenţia mea , dar de câtva timp îi pierdusem urma. Până am citit cu câtva timp în urmă pe blogul Adrianei despre botezul unui copilaş şi o masă în curtea bisericii aducându-mi aminte de poza mea de grup, numai că: Ia-o de unde nu-i!
Chiar îmi pierdusem speranţa ca am s-o mai găsesc pe undeva, până astăzi, când tatăl meu căruia îi povestisem despre ea, a găsit-o printre alte hârtii în magazie.

3 comentarii:

DoarEu spunea...

Frumos... ce inseamna amintirile, copilaria... clipe de neuitat impregnate in memorie precum cerneala in sugativa!

adriana spunea...

Ce bine imi pare ca nu s-a pierdut fotografia buclucasa; ce fetita draguta erai si inconjurata de atatia oameni intelepti.

Ai foat si tu harnicuta atunci sau doar ai pozat?

darry.anna spunea...

Vara asta mai mult ca niciodata mi-am amintit de copilarie.

Nu, Adriana, eu aram doar cu prezenta:)Eram draguta:)

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...