miercuri, 19 ianuarie 2011

Dezamăgiri

mai mari sau mai mici. Cu toţii adunăm dezamăgiri încă de la cea mai fragedă vârstă. Unele le uităm altele se încăpăţânează să stea lipite de mintea şi sufletul nostru ieşind din când la suprafaţă, de fiecare mai mari şi mai monstruoase.
Dezamăgirea se produce doar în mintea noastră. În imaginaţia noastră ceva ne supără sau ne nemulţumeşte. Am găsit această afirmaţie cu ani buni în urmă.O aplic uneori. Funcţionează dar e nevoie de răbdare.
Revenind la dezamăgiri. Eram în clasa aIIa şi am crezut cu mintea mea de copil că voi fi aleasă comandanta clasei. Fâs! spun acum. Atunci era ceva pentru mintea mea de copil să port şnurul  galben la uniforma de pioner. Şi cum treaba cu alegerile are acelaşi scenariu s-a întâmplat că a fost aleasă colega care trebuia. PUNCT. A fost prima şi cea mai mare dezamăgire pe care ani de-a rândul n-am putut-o anihila cu nimic.
Mi s-a întâmplat ca mai târziu să-mi permit să am aşteptări de la diverse persoane, aşteptări cu acelaşi final: altcineva ales. Primul gând care-ţi vine în minte este acelaşi, distructiv faţă de propria-ţi persoană: nu sunt destul de bun, de aceea n-am fost ales. Total fals. Eşti ceea ce eşti, nici bun nici rău cu calităţi şi defecte. Doar că uneori aştepţi prea mult o apreciere de la cei din jur, când Tu eşti cel mai în măsură să te cunoşti şi să permiţi calităţilor să primeze şi să te bucuri de ceea ce eşti.

8 comentarii:

Iuliana spunea...

Mare dreptate ai, Darryanna!

Si postarea ta cu colajul de melodii, si aceasta postare m-au facut sa ma intorc in trecut, in copilarie si adolescenta... Mi-am amintit si eu cateva mici dezamagiri (acum mi se par mici, dar pe atunci mi se pareau dezastre)...

Cu timpul, am inceput sa invat ca nu trebuie sa fim pe placul oamenilor, ci al lui Dumnezeu! La El trebuie sa ne raportam, pentru ca oamenii sunt... oameni.

Te sarut cu drag.

Diana Alzner spunea...

Mă gândesc la ce-ai scris aici. Sunt lucruri pe care la nivel teoretic le ştim, le acceptăm, dar de ce este atât de greu să le punem în practică?
Ai dreptate, în primul rând trebuie să învăţăm să ne acceptăm pe noi înşine.

darry.anna spunea...

Mi-am amintit de mica dezamagire azi dimineata:)eram mandra si orgolioasa de atunci.

Amintirile astea... de la o varsta imi tot dau tarcoale;)

Te imbratisez draga mea, Iuliana.

darry.anna spunea...

Diana, ma bucur ca ai trecut pe aici.
Cred ca uneori stim prea multa teorie si ne incalcim in ea pana apucam sa facem practic.
Tin minte ca atunci bunica mea, biata de ea tot a incercat sa ma consoleze ca nu-i nimic grav ca n-m fost aleasa eu. Nici n-am vrut sa aud m-am incapatanat sa fiu trista si suparata, imi spuneam ca bunica nu stie nimic. Am ,,stiut,, eu sa adun si sa cresc dezamagirea.
:)

Ganduri bune!

INCERTITUDINI spunea...

Da, ai mare dreptate! Totuși, când ți se întâmplă nedreptatea, teoria nu mai funcționează. În cazul meu cam așa s-a întâmlpat de mai multe ori.
Cu timpul, renunți. Nu cred că este cel mai bine, dar..
Acum, de exemplu, îmi reproșez că n-am făcut suficient în privința meseriei. Adică, nu am avut curajul sau tăria să mă revolt fățiș, clar, pe față, împotriva multor nereguli în legătură cu manualele școlare, cu programele, cu felul în care se promovează inspectorii/directorii etc.

darry.anna spunea...

Esti luptatoare si combativa!
Poate uneori ai pierdut dar ai gasit mereu resurse sa lupti.

Ganduri bune si putere multa!

cristina spunea...

"Tu eşti cel mai în măsură să te cunoşti şi să permiţi calităţilor să primeze şi să te bucuri de ceea ce eşti"
Ce bine ar fi sa si functioneze ...
Mi-e cel mai greu sa ma judec/apreciez singura, mereu sunt aspra cu mine, asa ca nu ma pot bucura prea des de ceea ce sunt.

darry.anna spunea...

,,Mi-e cel mai greu sa ma judec/apreciez singura, mereu sunt aspra cu mine, asa ca nu ma pot bucura prea des de ceea ce sunt,,

am si eu aceeasi tendinta de a fi prea aspra cu mine, sau am avut.
Incet si in timp am inceput sa-mi acord si unele mici indulgente.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...