sâmbătă, 23 iulie 2011

Verzăciune

O prună verde şi atât. Eventual ai o uşoară senzaţie de strepezire a dinţilor la gândul că ai putea să guşti fructul acru sau îţi întorci ochii jenat de banalitatea fotografiei. 
Se spune, am auzit şi eu, că o imagine face cât o  mie de cuvinte. Aş adăuga că o imagine bună poate face cât o mie de cuvinte, în caz contrar trebuie să găseşti, nu o mie ci doar câteva cuvinte care să întregească povestea.

Revenind la verzăciunea mea. Îmi amintesc cu ce plăcere savuram în vacanţele de vară fructele verzi şi crude cu gust acru. Acest gust a rămas favoritul meu până astăzi deşi plăcerea de a gusta verzăciuni s-a pierdut în timp. Delectându-mă ani la rând cu fructe verzi devenisem imună la indigestiile sezoniere astfel că puteam să mă iau la întrecere cu oricine. O mătuşă de a mea, sora bunică-mi m-a surghiunit vreo săptămână pentru că am vrut să-l invăţ pe vărul meu, bucureştean, cum e să mănânci verzăciuni. Bietul de el a căzut lat la pat cu o toată simptomatologia aferentă unei indigestii, pe când eu, m-am întors a doua zi la ei bucuroasă şi binedispusă s-o luăm de la capăt cu degustatul fructelor pentru ca avea mătuşă-mea o grădină mamă-mamă.

.....

Ajunsesem la liceu şi în vacanţa de vară am plecat la o altă mătuşă. Stătea la bloc, era sfârşitul lui august, mere acrişoare numai bune de ronţăit. Dar nu să le cumperi din piaţă, nu este nici un farmec, ci să rupi fructul cu codiţă de pe ram să-l ştergi în mână şi să muşti cu poftă din el. Pe lângă bloc erau vreo două grădini  cu meri. M-am plimbat ce m-am plimbat, am apreciat distanţele să văd dacă pot ajunge să prind măcar un măr că muream de poftă, şi cred că am gustat atunci cel mai acru măr ce mi-a fost da să văd vreodată şi mi-am zis că n-o să mai merg în vacanţă la cineva care stă la bloc.
Aminitiri şi gusturi din copilărie: verzăciuni

Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...