vineri, 6 aprilie 2012

Amănunte

Aveam vreo 12 ani când am fost în vacanţa de primăvară în prima excursie de două zile. Bine, că în excursii fusesem în aproape fiecare an din clasele primare pentru doamna mea învăţătoare şi colegele ei aveau grijă să organizeze toamna sau primăvara excursii sau mici ieşiri la iarbă verde.
Însă de data asta era ceva mai amplu, era pentru mine un eveniment  important. Eram copii din clasele VI-VIII. Curaj a avut domnul profesor! îmi spun acum. Vremea a fost ca de aprilie  soare, nori, ba şi o tură de lapoviţă seara după ce ne-am cazat la cabană, ca a doua zi la întoarcere să fie cald şi frumos.
Bun! acum mă gândesc ce copii eram! Seara, fetele de clasa a VIII-a, domnişoare cu pretenţii, cât erau pentru anii aceia, '82, s-au adunat într-o cameră să asculte muzică, să se machieze, să joace cărţi( Popa Prostu' sau  Macao îmi zisesem)
No, că mă trezesc eu să mă duc , din curiozitate, să bat la uşa.
_ Ce vrei, ce cauţi? mă luă din scurt o blondă spălăcită şi cu nasul borcanat.
_ O caut pe Ana-Anuţa. Anuţa, sora mai mică a spălăcitei, cu care eu legasem o scurtă prietenie.  Cu un picior pe prag  să intru în cameră. Numai că blonda m-a ţinut dincolo de uşă fără să schiţeze un gest că ar vrea să deschidă uşa mai tare să văd cine mai era înăuntru.
_ Nu-i aici! NU-I NIMENI AICI! ...şi, zdrang! a închis uşa lăsându-mă cu gura căscată fără drept la replică.
....
Nu mai ţin minte ce sau cum m-am simţit, la vârsta aceea nu  ştiam ce şi cum e să fii pus la punct.
Cert este că tare mi-a plăcut excursia în ciuda vremii. Mi-am cumpărat nişte diapozitive şi un mic obiectiv destul de rudimentar  dar la care tânjeam de ceva vreme.
....
Amintirea s-a estompat în timp.  O întâmplare şi nimic altceva. Asta până zilele trecute când am trăit o altă senzaţie de uşa trântită în nas.
Birourile şefilor sunt pe acelaşi palier cu oficiul. Vrând-nevrând  mergi la oficiu pentru pauza de masă. Chiar de eşti la cură, mănânci un măr sau bei un ceai tot pe acolo trebuie să treci. Se discută aproape în permaneţă despre ceva. Aproape imperceptibil am sesizat un scenariu. Intru să mănânc, se discută. Se încheie discuţia.  Vreau să adaug ceva, se încheie discuţia. Dacă am ceva de întrebat trebuie să vorbesc scurt şi la obiect. Iniţial m-am simţit rău. Mi-am zis că o fi ceva în neregulă cu mine. Apoi m-am îmbărbătat singură.
Fiecare zi poate fi o excursie în care să alegi să te simţi bine.


P.S. a nu se înţelege că am  ceva  cu cineva doar am constatat nişte stări personale.

4 comentarii:

Diana Alzner spunea...

Daria, intotdeauna sa te bucuri ca nu esti tu cea care tranteste usa. :)
Te imbratisez.

darry.anna spunea...

:) Ce frumos ai apus!
Multumesc din suflet, Diana!

April spunea...

Are dreptate Diana...uite acum realizez si eu asta....
Mi-ai adus un zambet pe buze, Diana! Multumesc.
Iar tu, Daria, esti o sensibila in adancul sufletelului, prea ne ating unele lucruri care nu ar trebui. Dar poate ca fiecare experienta e necesara pentru a invata ceva din ea. Te pup!

darry.anna spunea...

Multumesc din suflet, April!
Am reusit sa moderez comentariul.

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...