duminică, 27 ianuarie 2019

O mie de cuvinte azi



O mie de cuvinte azi

O imagine face cât o mie de cuvinte. O mie de cuvinte rămase dintr-o sută de mii de cuvinte povestite şi ascultate.
 _Ce proverb depăşit! Azi, dacă nu ai măcar un like, nu intri în algoritm. Ce algoritm, cine crezi că s-a întrebat ce este un algoritm în matematică? Cui îi mai pasă de algoritmi sau de gramatică?
_ Totul e un imens like. LIKE.  O să se mărească degetul mare  invers proporţional cu netezirea creierului.
_Ei, bunicule, nu mai lua lucrurile atât de serios. Mai dă şi tu un like la pozele mele din vacanţă, mai socializează şi tu. Descoperă social-media. Televizorul e deja depăşit.
Aşa mi-aş fi imaginat dialogul cu hâtrul de bunică-meu. Omul a trăi una suta de ani bătuţi pe muchie. Şi a fost lucid până la vreo nouăzeci şi opt de ani.  A luptat în război şi a fost prizonier. Poveştile lui din prizonierat mă duceau întotdeauna într-o lume dură pe care nu mi-aş fi dorit s-o cunosc vreodată. Trăise nişte experienţe dramatice în lagăr. Cele mai negre coşmaruri erau cu război. Doamne să nu fie război mă rugam cu mintea mea de copil.
Case dărăpănate şi război.  O durere din adâncul sufletului mă cuprindea când treceam pe lângă vreo căsuţă veche şi părăsită. Undeva în adâncul sufletului şi celulelor mele curge o fărâmă de ţăran legat de glie şi de casă. Lasă sentimentalismele. Eşti a doua generaţie de orăşeni. ,,Zoe fii bărbată!,,
_Fii tu bărbat şi lasă-mă pe mine cu emoţiile şi gândurile mele care nu iau like vreodată.
Tu cu emoţiile ancorate în inimă.  O să pocneşti într-o zi, o să te risipeşti fără măcar să ştii încotro. Douăzeci de ani, frate! Douăzeci de ani mâncaţi din viaţă. Puteai să fii şi tu măcar un amărât de subşef. Ai rămas la fel de închis la minte ca acum douăzeci de ani, continua să-l bombăne gândul agăţat puternic de singurul neuron rămas viabil. Împrumutase ideea de singur neuron de la o colegă care-i măcinase nişte nervi cu grijile ei. Citisem Cei trei muşchetari şi trăisem o vară întreagă imaginându-mă varianta feminină a lui D Artagnan. Am refuzat să cred că eroii pot să îmbătrâni. Halt! Acum la vreo douăzeci de ani distanţă, privind  în urmă,  văd departe în trecut. Viitorul nu mi-a sunat prea mult în urechi fără să fie bântuit de interminabile griji şi amestecuri de tristeţi de nedescris. Nici cafeaua  nu mai are acelaşi gust ca cea făcută de mătuşă-mea pe vremea când era în putere. A murit de vreo doi ani de tristeţe şi singurătate. Poate pentru că nu şi-a putut  crede că viitorul imaginat  era total diferit de ceea ce visase şi construise o viaţă.
O imagine face cât o mie de cuvinte…auzise  că e sloganul unei fotografii reuşite. Nu avusese cine ştie ce talent, dovadă că mai poza din când în când pentru câteva like-uri. Azi la distanţă de câţiva ani se gândea: ce-i o mie de cuvinte, azi e doar like. Primeşti, exişti. Nu primeşti, nu exişti.
Poate mintea noastră e astfel construită încât să lucreze în imagini. Ne dezvoltăm din imagini. Imaginile mentale conţin cuvintele fără de care, cel puţin până acum nu am trăit. Poate cine ştie în ce viitor nu va mai fi nevoie de imagini care să fie descrise.
_Parcă mai are vreo importanţă.  Ai visat, ai sperat, ai construit….şi.. dintr-o zi lucrurile s-au întors în altă direcţie în altă lume. În coşmarul din copilărie. Ai alunecat şi ai rămas în groapă fără măcar să te mai poţi ridica.
_ Hai să fim serioşi! Cine îşi mai pierde vremea filozofând? Când se caută ieftin şi bun cine crezi că mai dă o mie de cuvinte pe o poză. Doar nişte emoţionali se mai gândesc la cuvintele din spatele creierului mic. Primeşti un like… exişti. Un simplu ,,uou,, … atât!
Unde am fost şi ce-am ajuns. Bine că ai ajuns până aici, că până mai departe nu se ştie unde ai să trăieşti. Tot în imaginile filmului din mintea ta.
Aşa e omul! Copilul visează cum e când o să fie mare. Cu cât înaintează în ani cu atât se întoarce mai mult în trecut. Începe din ce în ce mai mult să-şi deruleze imagini din trecut.  Rămâne ancorat în imagini pe care le derulează neîncetat în minte asemeni unui film mut.
Drace! Ţi se lungesc ochii după … te-ai gândit serios la ideea asta? crezi că e rezonabilă. Ce să faci cu un copil? Hai că nu eşti aşa trecută. Trecută de toţi anii cei mai frumoşi. S-a născut când tu erai la liceu. Nu eşti vedetă să-ţi permiţi să te afişezi cu  un copil. Las-o moartă! E doar un gând rătăcit,  alungat de undeva. Trezeşte-te şi trăieşte ce ţi-a mai rămas. Nu mai căuta în zadar să dai definiţii vieţii. Poate ea, viaţa nici nu vreau să tot fie atât încadrată în diverse fraze. Ia-o de braţ şi trăieşte-o dacă poţi şi mai ales dacă ai curaj. Curaj să fii tu cel care vrei să fii.
_Te rog să mă scuteşti de teorii de doi bani.
_Ehei! Pe vremea mea!
_Taci, minte taci!
Am avut o vreme în care ne-am bucurat, am fost veseli. Unde-am pierdut bucuria? Dracu s-o ia! Habar n-am! Poate că nu am pierdut-o ci doar n-am mai adus-o în prim plan. Că au venit altele peste mine. Nechemate şi neajunse. Te-ai afundat rău de tot. Trăieşti cu amintirile din vara anilor de graţie.
Atât a fost să fie! Frumos şi trist. Ca un serial turcesc sau coreean. Până la urmă eşti doar un umil colecţionar de lucruri şi amintiri. Amintiri ca nişte sateliţi în derivă ce se rotesc emiţând unde parazite. Praf de stele din care faci chirpici pentru o casă sigură. Că aşa vrem toţi un loc al nostru, stabil şi mai ales sigur. N-ai învăţat până acum că nimic nu e sigur şi mai ales stabil.
Parcă ai fi Şeherezada. Vorbeşti, vorbeşti …niciodată nu te opreşti. Îţi este frică să asculţi tăcerea din gândul tău. Crezi că o să te omoare asemenea sultanului dacă nu-i mai îndrugi poveşti.
_Eu cred că sultanul iubea poveştile şi nu avea nici un gând s-o omoare pe Şeherezada, dar vezi, ea femeie singură şi neajutorată s-a gândit ceva mai departe. A văzut drobul de sare unde nici nu era. Aşa suntem toate femeile, vedem şi ce nu este. Nu intuim nimic, vrem să credem că avem intuiţie perfectă, însă nu avem decât poveşti, vorbe, cuvinte. Aruncate năvalnic sau cuminte peste cel cu care ne însoţim de-a lungul vieţii. Mă rog unele se însoţesc de mai mulţi. Asta dovadă că sunt nişte povestitoare adevărate. Din acest motiv sunt urâte de celelalte sau invidiate.
_Stop. Nu comenta mai mult că intri în vizor. Stai în  banca ta şi fii cuminte. Fii cu minte multă şi mai ales întreagă. Ca să  ai ce povesti nepoţilor sau oricui o fi curios. Mai este cineva curios astăzi?  Nimeni nu mai are răbdare să asculte, să citească, să povestească. Totul e pe viteză înainte. Să cucereşti şi să cumperi totul.
…da. Şi bunicu-meu când a fost să moară, a fost într-o săptămână de mai. Ca şi bunica, cu vreo zece ani înainte. Tot în mai s-a îmbolnăvit. S-a înţepenit şi n-a mai putut să meargă. Uneori mă detest că sunt atât de prezentă în exerciţiul acesta al plecării. Corpul nu mai ascultă şi-şi dă seama de neputinţa convieţuirii cu sufletul. Se lasă , se pierde pentru a elibera sufletul.
_Na. Că te-ai găsit că şi pe asta o ştii.
N-aş fi vrut măcar s-o observ.
Mătuşă-mea când a plecat a fost într-o miercuri, după ce marţi mi-a spus uitându-se în ochii mei:
_Tare proaste suntem amândouă!
Avea dreptate. Ea nu putea să plece iar eu nu vroiam să cred. Şi asta era vorba noastră secretă când ne încâlceam în lucruri şi luam decizii greşite. Cu ultimele puteri a vrut să mă atenţioneze.
Atât a fost.
Şeherezado! doar n-ai să te opreşti aici.  Sultanul vrea să ştie ce urmează.
Da, sigur! Suferă de tulburări de personalitate asociate cu insomnii şi de aceea are nevoie să asculte poveşti ca să se liniştească şi să poată dormi noaptea.
_Unde ai văzut tu sultan bolnav? Ei sunt neînfrânţi şi neînfricaţi.
_Aiurea! Ăştia sunt doar în basme, nu în basmele Şeherezadei. Ea-i strămoaşa lui Freud, trecută acolo în arborele lui genealogic. Cred că n-a existat femeie mai pricepută în a-i vindeca pe şahi sau padişahi , mă rog pe cei slabi de înger, femei sau bărbaţi. A răscumpărat o parte din păcatul Evei care a luat ca atare spusele şarpelui, reorientându-se profesional spre rolul de povestitoare vindecătoare.
_Tu chiar crezi că o poveste poate să vindece?
_Totul depinde de ordinea în care aranjezi cuvintele. Ascultătorul poate auzi acele cuvinte de care are nevoie.
Taci. Nu ştii nimic, nu eşti capabilă să spui lucruri bune despre nimeni. Încerci doar să ieşi în evidenţă.
_Vezi? Mintea goală are nevoie de cuvinte ca să construiască gânduri.
Gânduri de pace, de iubire.
,,..you are lonely..,, sună lin muzica din difuzor…
Şeherezadei îi place ceaiul aromat de iasomie şi lucrul de mână.
_ Exagerezi. Altfel cum crezi tu că ar fi spus Şeherezada atâtea poveşti vindecătoare.  O lăsa el sultanul să vorbească degeaba fără măcar să-i facă o pereche de şosete călduroase pentru nopţile friguroase din deşert sau o bentiţă pentru ochi pe timp de noapte când era chinuit de îndoieli şi insomnii.
_ Mă rog, dar cu aia mică de ţi-a măcinat neuronii cum rămâne.  A trecut timpul şi peste ea. Acum ia un pumn de pastile. A muncit prea mult. Nu s-a relaxat niciodată, totul era doar muncă. Ce să spun. Aşa sunt  şi eu. Aceeaşi generaţie de dezaxaţi după muncă, curăţenie, spălat, călcat, apretat, mâncare. Sâmbătă de sâmbătă…acum există doar week-end pentru distracţie şi relaxare…se umplu drumurile de maşini pline de oameni care aleargă după relaxarea de week-end care se întorc ciudoşi pe ziua de luni pentru există în calendar şi cu degetul mărit de la scroll pe ecran. Degeaba au fost în week-end că în afară de ecran n-au văzut nimic.
…îmi zicea bunică-meu cum mergea la servici, în anii de graţie 1960_Vara mă trezeam la ora patru fără ceas. Dacă era vreme bună mergeam şi coseam  nişte iarbă proaspătă pentru animale. Înhămam calul la căruţă şi plecam la servici  în oraş.
Impropriu spus că făcea naveta. Mi-e dor de el, de  poveştile lui  care erau mai vindecătoare decât orice, alături de cafeaua mătuşă-mii, deşteaptă şi înţeleaptă femeie, fata mai  mare a lui bunică-meu. Prezenţa lor era nepreţuită.
Încet Şeherezada şi-a restrâns aria de cuvinte. Dintr-o mie de nopţi  de poveşti din cuvinte câte mii de cuvinte s-au pierdut, câte au rămas … o noapte de cuvinte sau  o mie de cuvinte, in final un singur cuvânt …  Like.
 poate nici atât.
Doar Şeherezada urcând pe covorul fermecat a ascuns duhul din lampă lăsând în urmă o dâră de parfum Chanel nr5 
Bleah! Mie nu-mi place parfumul ăsta deci,  nu sunt eu Şeherezada.
Eu sunt vânzătoare la magazinul de parfumuri vrac din mall. Tocmai avem o ofertă.  La o sută mililitri de parfum, primeşti, gratis o mie de cuvinte.





Niciun comentariu:

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...